Ei sau noi?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ţara tuturor posibilităţilor, asta suntem. Dar şi a tuturor imposibilităţilor. Pentru că nu-ţi vine să crezi ce auzi şi ce vezi. Nici nu mai contează cine a pierdut şi cine a câştigat această luptă a prezidenţialelor.

Avalanşa de dovezi ale unor practici până acum vorbite doar pe la colţuri, îţi dă o senzaţie de vomă. S-a furat, pe ciupite, dintotdeauna, s-a momit populaţia la vot cu zăhărelul şi făina, s-a trecut cu vederea peste unii care îi ajutau pe alţii să pună ştampila.

Însă, acum, frauda s-a dezvăluit greţoasă, mai greţoasă decât declaraţiile lui Patapievici din ziarul spaniol, în cele mai diverse feluri.

Asculţi şi te cruceşti: procese verbale falsificate pe drumul dintre secţie şi BEJ, coduri personale inexistente, zeci de persoane domiciliind la aceeaşi adresă, eternii decedaţi aflaţi pe liste, persoane care se laudă că au votat de nu ştiu câte ori, autocare cu turişti votanţi, telefoane secrete care nu ies la număr  etc.

Dacă la fiecare model de fraudă s-au palmat măcar câteva voturi, nu contează pentru cine, asta înseamnă că voinţa populară a fost, de fapt, distorsionată în fel şi chip, iar noi habar nu avem care e realitatea ei în România.

Şi poate nici acest fapt, deja certificat de cele 13 mii de cauze similare, ilegalităţi petrecute în 2008, la Europarlamentare, nu ar înspăimânta prea tare, ştiut fiind că două decenii de libertate i-au învăţat pe români mai curând cum să fure decât cum să respecte legea.

Dar există, sunt sigură, pentru fiecare om care a votat, amintirea imaginii groteşti a discuţiilor de culise între politicieni (vezi Videanu şi Hrebenciuc… Viorică), ce demonstrează fără drept de apel că băieţii se distrează copios pe seama democraţiei.

Şi pe seama noastră. Hăhăiesc prieteneşte, după întrecerea „care a furat mai mult, mai bine, mai eficient”. Se cunosc prea bine pentru a se mai ascunde unii de alţii. Iar Curtea Constituţională accepta, în marea ei mărinimie, să se renumere doar voturile nule.

Adică dă o bombonică naivilor de pe întinsul patriei, să se îndulcească şi ei cu ceva, după ce s-au deranjat să meargă la vot. „Atenţia” va fi, evident, folosită de cine trebuie drept pretext pentru perioada când tot nu vom avea guvern, buget şi alte chestii mărunte pentru politicieni, care nu-i împiedică să doarmă bine noaptea.

Că noi habar nu avem dacă votul nostru a contat, cine e mai bun de preşedinte, pe ce bază ne tot lamentăm că nu ne merg treburile şi unde ne va duce toată nebunia asta, nu interesează pe nimeni. Lor trebuie să le iasă jocurile, afacerile, interesele, aranjamentele.

Restul să se descurce. Pe vremea împuşcatului se vorbea despre autoadministrare, autocontrol şi alte chestii pe care omul multilateral dezvoltat trebuie să şi le facă singur. Şi nu vă gândiţi la prostii, că nu sunteţi filozofi, ca Patapievici!

Abia acum, la două decenii după revoluţie, am ajuns să înţelegem ce înseamnă asta. Noi centrăm, noi dăm cu capul, din moment ce nu avem altă soluţie. Ar mai fi o singură întrebare: care noi?

Pentru că România e dezbinată, împărţită în cel puţin două jumătăţi nu se ştie cât de egale, iar furturile, traseismul şi tot restul nu erau posibile în lipsa unor „patrioţi” care să le accepte.

Repet, indiferent pentru care dintre cei doi sau „enşpe” candidaţi. Doar n-o să-mi spuneţi acum că la turul unu a fost altfel decât la turul doi? Aşa că e greu de spus care noi şi care ei, câţi la mapă câţi la sapă.

Ca să vă (ne)lămuresc total o să vă spun o glumă. Ştiţi care e statul cu cel mai mare procent de populaţie de culoare din Europa? România, bineînţeles. Jumătate dintre români sunt negri de supărare. Ei sau noi?

Citit 1059 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.