M-am lovit de prea multe ori în anul acesta de o întrebare simplă şi la care altădată aveam măcar un capăt de răspuns: cui să te plângi?
Au venit la ziar de-a lungul acestui an zeci, sute de oameni căutând rezolvarea unor probleme care nu aveau nici o legătură cu ştirea zilnică şi informaţia de interes general.
Şi nu au venit, majoritatea, din plăcerea de a-şi vedea numele tipărit sau problema cunoscută de toţi gălăţenii, ci pentru că nu ştiau încotro să se îndrepte.
De la o taxă greşit încasată, un administrator nepriceput, un proces ce trenează de ani buni, o ceartă cu vecinul, până la cazuri cumplite de viaţă şi moarte, oamenii au venit la noi ca la ultima instanţă capabilă să le facă dreptate.
Pe unii am reuşit să-i ajutăm, altora le-am făcut cazul public, încercând să trezim responsabilitatea unor factori de răspundere, altfel obligaţi şi plătiţi să le rezolve problemele, dar cei mai mulţi au rămas să-şi caute în continuare dreptatea folosind pârghiile legale ale unei societăţi care le deţine, dar nu le foloseşte.
Am constatat căutând să-i sprijinim pe cititorii noştri că aleşilor şi numiţilor din diverse funcţii nu le mai pasă de nimic. Odată ce s-au aşezat pe un scaun au impresia că acesta li se cuvine, că îl pot folosi doar în interes personal şi că orice petiţie este doar un deranj mărunt pentru care nu merită să se streseze.
De aceea, oraşul a arătat cum a arătat în zilele cu zăpada cât casa, urât şi cu o circulaţie de coşmar, de aceea au stat oamenii zeci de ore împotmoliţi într-un colţ de judeţ pe un drum altfel uşor de întreţinut.
De aceea munţii de zăpadă amestecată cu noroi stau şi astăzi mărturie a faptului că cei plătiţi din banii noştri nici nu au habar dar nici nu sunt interesaţi să-şi facă treaba.
Anul acesta, directorii s-au schimbat precum cămăşile pe la instituţiile publice, politica a încurcat iţele bugetelor şi a bătut cu piciorul în pragul investiţiilor pentru comunitate, rezolvând doar afacerile personale ale celor care au ajuns la putere.
Când îi auzi pe politicieni cum vorbesc despre popor ai impresia că acesta nici măcar nu există. Altfel de ce ar fi pline spitalele de bolnavi fără case, casele de gălăţeni fără apă sau căldură, străzile de gropi şi judeţul de localităţi izolate?
Iar pentru toate astea şi multe, prea multe altele nu mai răspunde nimeni. Nici măcar în faţa ziariştilor, cei care acum câţiva ani reuşeau, în numele libertăţii presei, să deschidă uşi şi să rezolve problemele oamenilor.
În 2009, politica a învins până şi teama de presă. Consilieri şi primari, parlamentari şi şefi de partid au învăţat un sigur lucru, cu care defilează acum nepăsători către anul care vine. Dacă eşti la putere poţi face orice, poţi sfida legea, poţi deveni obraznic şi nesimţit.
Cine le mai poate cere socoteală? Cui se mai pot plânge contribuabilii dacă nimeni nu mai este dispus să-i asculte? În urma „blocadei” de la Vameş, o tânără avocată făcea plângere penală. Mi s-a părut cel mai normal gest la care am asistat în acest an.
Un om care i-a votat pe cei care trebuie să se îngrijească de siguranţa noastră, a avut curajul de a-i trage la răspundere. Până nu vom căpăta toţi forţa de a ne cere drepturile, de a-i face să plătească pe cei cărora noi le plătim infatuarea şi nepăsarea, nu se va face ordine.
Şi, dacă nu vrem să începem un an nou umblând bezmetici după dreptate pe la uşi închise, trebuie să ne amintim pentru ce i-am ales pe cei care îşi permit să ne ţină în prag.
