Mădălina Manole, Laura Stoica, Mihaela Runceanu, Aurelian Andreescu, Doina Badea, Dan Spătaru, Cornel Fugaru… nume mari ale muzicii uşoare româneşti despre care vorbim, dureros, la timpul trecut.
Generaţii diferite, voci unice, artişti extraordinari pe care i-am pierdut, cauze ale morţii diferite şi totuşi aceleaşi punţi de legătură: Festivalul de Muzică Uşoară „Mamaia” şi fratele mai mare şi mai puternic, „Cerbul de Aur” de la Braşov. Unii au debutat, alţii şi-au consacrat numele aici, pe marile scene naţionale, ajunse acum în ruină sau, mai grav, în uitare.
Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Loredana Groza, Adrian Enache, Aurelian Temişan, Mihai Trăistariu sunt artişti pentru care Mamaia a însemnat exact ceea ce a însemnat „Cenaclul Flacăra” pentru solişti ca Vasile Şeicaru şi Ştefan Hruşcă. Fără aceste uriaşe manifestări naţionale poate că pur şi simplu nici nu am fi auzit de ei.
Când începea „Cerbul de Aur”, străzile rămâneau pustii, toată lumea era cu ochii la televizor, aşa îmi povestea mama, în copilărie. Suprimat pe nedrept de comunişti, „Cerbul de Aur” şi-a pierdut şi strălucirea, şi numele în tranziţia noastră năucă spre capitalism.
Cât despre Mamaia, biata de ea, e tratată ca un festival de mâna a şaptea, pe care nici măcar gratis nu-l mai transmit televiziunile naţionale. An de an auzim de la aceiaşi veşnici organizatori că e „cea mai proastă ediţie a festivalului” şi o nouă şi mai proastă ediţie vine să o înlocuiască.
Praful, pulberea, batjocura şi umilinţa s-au ales de tradiţiile noastre festivaliere. A cui e vina? A TVR? A radiourilor, a televiziunilor în genere? A noastră?
Vă spune ceva numele de Minodora Dediş? Gălăţeanca a adunat zeci de trofee şi de premii câştigate la concursurile naţionale de muzică uşoară, printre care şi un Premiu I la Mamaia 2008. Vocea Minodorei Dediş are deopotrivă ceva din timbrul extraordinar al Mirabelei Dauer şi Mădălinei Manole. I s-a spus, pe drept cuvânt, că o voce ca a ei se naşte o dată la 100 de ani.
Şi acum întrebare de baraj: când aţi auzit-o şi văzut-o pe Minodora Dediş la un post naţional de televiziune? Mda. Nici eu nu ştiu să răspund! Şi e-al naibii de nedrept!
Irina Popa e tot din Galaţi şi a câştigat Marele Trofeu la acelaşi Festival de Muzică de la Mamaia, tot în 2008, când a primit şi trofeul concursului de interpretare de la Amara. Considerată de specialişti o Amy Winehouse autohtonă, comparată cu Mariah Carey, Irina Popa are o voce extraordinară şi un talent pe măsură.
Când aţi văzut-o şi aţi ascultat-o de curând la televizor? Eu una nu-mi amintesc. Şi e trist şi revoltător.
De ce nu ştiu? Poate pentru că mi s-au înfipt între circumvoluţiunile memoriei silicoane, fiţe, fumuri, amanţi, buruieni, senzuale, pestriţe, cruduţe, fotbalişti de bar, boxeri de iaurt, dive cu tarif negociabil. Şi în loc de voci incredibile mi se lipesc de timpan banalităţi şi truisme rostite de buze umflate cu botox de asistente zâmbitoare de televiziune degrabă (de)lăsătoare de haine.
O să-mi spuneţi că prea iau totul în tragic, că uite Antena 1 şi Pro Tv caută ba „Factorul X”, ba „Vocea României”, ba talentul în forma lui pură. Nu-i rău deloc, dar e trist că evenimente care au însemnat enorm pentru viaţa artistică românească – pe atunci nu se chema showbiz - se pierd în mizerie şi uitare.
De ce dispar artiştii adevăraţi? Pentru că nu ştim să-i preţuim cu adevărat. Şi ştiţi ce e mai trist? Că peste ani s-ar putea să nici nu mai avem de cine să ne amintim cu nostalgie şi tristeţe…
