Există o vorbă, cum că „poliţia este un rău necesar”. Lumea nu duce lipsă de pramatii, de hoţi, de imbecili gata să-şi arate muşchii sau pur şi simplu de găinari ce nu trec de nivelul simplilor contravenienţi. Pentru toţi este nevoie de „un organ” care să menţină liniştea şi ordinea publică, să pună derbedeii la punct, să-i sancţioneze pe nesimţiţii care parchează în mijlocul intersecţiei sau să-i întrebe de acte pe indivizii care vând te miri ce la colţ de stradă. Problema la noi este că inventăm şi reinventăm tot felul de „organe”, iar de la termenul generic de Poliţie, am ajuns să avem o poliţie – poliţie, o poliţie locală, o gardă financiară, o inspecţie fiscală, vamală, în construcţii, ba mai nou am auzit că există un proiect să se înfiinţeze „un organ” care umple pe câmpurile patriei şi să-i amendeze pe „contravenienţii” care lasă terenurile pârloagă. Lăsând la o parte concurenţa uneori nedisimulată dintre anumite „organe”, problema este că toţi se calcă în picioare taman pe bombeurile „simplului cetăţean”. Un exemplu care a făcut destul de multă vâlvă este cel al nemulţumirii manifestate de patronatele IMM-urilor faţă de atribuţiile ce revin Poliţiei Locale pe linie economică. „N-ajung că-ţi vine toată ziua câte unul în control, Poliţia Locală mai lipsea?”, zic întreprinzătorii. „Aşa spune legea şi Primăria, ce, aveţi ceva de ascuns?”, vine replica. Şi poate nu e vorba că există tot felul de „poliţii” cu atribuţii pe linie economică, problema e că prin aşa plasă de vigilenţă peştii cei mari se tot duc, iar în urmă rămâne plevuşca să fie amendată, amprentată şi, eventual, judecată şi condamnată. Tot felul de „poliţii” verifică certificatele de producător, dar prin pieţe dau de figuri care de orice, dar numai de producători nu sunt. Babele sunt căutate prin vamă de ţigările ascunse printre bulendre, dar în oraş contrabanda merge mai departe în locuri devenite deja de notorietate. Mama unui puştan este apostrofată că „de ce a călcat spaţiul verde?”, dar nimeni nu-şi bate capul cu gaşca de derbedei care îşi beau berea instalaţi pe balansoarele din parcul copiilor. Mai ieri, doi poliţişti locali fugăreau o femeie care n-a avut ce face şi vindea flori „fără autorizaţie” în faţă pe la Potcoava, dar maşinile de lux trase de-a latul în staţia de autobuz păreau invizibile. Nu spun, sunt şi poliţişti, inspectori, agenţi, fie ei locali sau nu, care încearcă să se ridice la statutul autorităţii care o reprezintă, dar şi unii care spui s-au născut şerifi! Atât doar că, în loc de pistoale, sunt iuţi de mână la folosirea chitanţierului pentru amenzi. N-au nici o treabă nici cu prezumţia de nevinovăţie, nici cu ideea că lucrurile se mai pot îndrepta eventual cu un avertisment, „şerifii” din născare rad tot ce mişcă, cu excepţia… „excepţiilor”. Excepţie face nenea de la partidul X care a parcat în intersecţie pentru că se grăbea să ajungă la şedinţă, excepţie fac băieţii ăştia cu etnobotanicele scoase pe fereastră şi băgate pe uşa din dos, excepţie fac terasele construite pe spaţiul verde „intrate în legalitate” după doi, trei ani de la înfiinţare. Sunt destui care calcă iarba, îşi plimbă câinii fără botniţă sau traversează prin loc nepermis la care „şerifii” să se încrunte. De ce să se lege „organul” la cap dacă nu-l doare. E loc şi de amenzi, şi de „excepţii”.
Mamă, de ce m-ai făcut şerif? Scris de Ovidiu Amălinei
