Joi, 24 septembrie, la sediul Primăriei a avut loc un exercițiu de adăpostire în caz de alarmă publică, organizat de ISU Galați. Exercițiul a avut un caracter preventiv și educativ, fiind urmărite modalitatea de anunțare a personalului asupra măsurilor adoptate, organizarea deplasării către adăpostul de protecție civilă.
Totul a fost în regulă. Oamenii au știut că este exercițiu și s-au dus, fără să se bulucească, spre adăpostul pe care îl știau că este în sediu.
Ce facem noi, ceilalți, noaptea?
Problema este, însă, ce facem noi, cei peste 210.000 de locuitori ai orașului, atunci când o alarmă aeriană, care nu este de exercițiu, te scoală din somn în toiul nopții? Și îi includ aici și pe angajații Primăriei, care știu ce să facă și unde să se ducă în timpul programului, dar care, noaptea, sunt și ei în aceeași situație cu noi, restul.
La exerciții, simulări, nu ai cum să greșești. Te mai îndrumă unul, altul, mai zici „pardon, am greșit”, zâmbești, toată lumea e relaxată, până la urmă ajungi unde trebuie.
Dar când adaugi alarma stridentă a alertei telefonice, bezna nopții, panica, familia de care trebuie să ai grijă, lipsa unei destinații cunoscute și sigure – este cu totul altceva decât ți s-a arătat la muncă.
Pentru că dronele au prostul obicei să vină noaptea, în afara orelor noastre de program, atunci când ne este somnul mai dulce și adăpostul mai departe.
Te trezești buimac, nu știi ce să faci mai întâi, ce să iei cu tine și încotro să pornești. Sau – varianta care văd că e din ce mai vehiculată – îi înjuri pe „ucrainenii care vor să ne bage în război” și pe noi, cei care ne dorim să fim o Elveție a Estului Europei, chiar dacă nimeni nu ne-a considerat vreodată neutri.
Opțiunea „Miorița” și încă una
Din câte îmi dau seama, atunci când primești RO-Alert în creierii nopții, ai practic două opțiuni.
Prima este opțiunea „Miorița”: rămâi în casă și aștepți să vezi ce se întâmplă. Poate nu pică drona, sau, dacă e să pice, poate se întâmplă în altă parte, nu la blocul tău. Dacă ai nervii destul de tari, te culci la loc și te trezești dimineață, când alarma va fi trecut. Și-i mai înjuri o dată pe ucraineni sau pe ruși, depinde în ce bulă ești.
Cea de-a doua opțiune, pe care încă nu am auzit să o practice cineva din Galați, ar fi să-ți iei trusa de supraviețuire și să pleci spre adăpostul de protecție civilă cel mai apropiat.
Iar aici este o mare problemă. Sunt foarte puțini gălățeni care știu un adăpost la care să se ducă în caz de... ceva.
Adăposturile din Galați, precum cangurii din Australia
Pe hârtie, avem 208 adăposturi în municipiul Galați, însă acestea sunt precum cangurii din Australia: mulți știu că există, dar puțini i-au văzut în carne și oase.
Așa și cu adăposturile noastre. Mai mult, din cele 208 adăposturi contabilizate în Galați în vara acestui an, doar 7 sunt complet operaționale și dotate cu filtre de protecție chimică. La ele se adaugă 170 de adăposturi parțial operative care necesită lucrări complexe de reabilitare și 31 de buncăre complet nefuncționale.
Autoritățile mizează, în caz de necesitate, și pe cele peste 660 de subsoluri sau pivnițe private și pe cele 210 tuneluri verificate pe raza județului, capabile să primească peste o sută de mii de persoane.
Lista adăposturilor, un document pdf undeva, pe site-ul ISU
Repet ce am spus mai sus: puțini dintre noi știu unde sunt amplasate toate acestea.
Lista adăposturilor din Galați poate fi văzută pe site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați. Poate că pare la îndemâna oricui, dar, practic, nu e chiar așa. Pe lângă adrese, sunt trecute și latitudinea și longitudinea fiecărui loc, asta chiar nu știu la ce-i folosește cetățeanului panicat care fuge să-și salveze viața.
O soluție ar fi să intre fiecare gălățean pe lista respectivă și să-și noteze, în liniște, cele mai apropiate adăposturi. Însă dacă acestea sunt nefuncționale, e degeaba tot deranjul.
Poate și mai bine ar fi ca autoritățile să afișeze la fiecare scară de bloc un anunț cu cele mai apropiate adăposturi funcționale și cu câteva detalii de orientare, gen adresă, distanță, capacitate etc. Eventual, să se organizeze niște instruiri online cu toți cei interesați, anunțate din timp, pe pagini oficiale accesibile tuturor, cum ar fi cele ale Primăriei, Prefecturii, Consiliului Județean, Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În loc să anunți o tăiere de panglică, o asfaltare sau o nouă placă de beton turnată, mai bine îi înveți pe oameni ce trebuie să facă, concret, în caz de alarmă. Mai mult ca sigur, o astfel de inițiativă ar aduce și voturi la alegeri, nu numai like-uri obediente.
În adăposturile private cine intră?
De câțiva ani, locuiesc în... Galați Nord, ca să spun așa, mai aproape de combinat decât de Dunăre. Știu foarte puține blocuri „pe nume”, în afară de al meu, bineînțeles, și am învățat câteva puncte de reper clasice mai ales pentru taximetriști, gen fostul „Beverly Hills”, fosta „Căsuță” etc.
Din păcate, dacă e să vină vreo dronă, mă îndoiesc că mai ai timp să chemi taxiul sau Boltul.
Așa că m-am uitat pe lista de la ISU și am „ales” adăpostul spre care aș alerga în caz de alarmă: cel din centrul comercial Supeco de pe bulevardul Milcov 66. Știu unde este și nici nu e prea departe, ziua. Cred însă că noaptea, nu doar că toate pisicile sunt negre, ci și că toate distanțele sunt mult mai lungi. În fine...
Apare încă o problemă, și anume că adăpostul de la Supeco este privat. Dacă v-ați uitat pe lista de la ISU, ați observat probabil că aproape 50 din cele 208 adăposturi din Galați sunt private, ceea ce mă face să întreb: cine are acces la ele?
Dacă drona ar veni ziua, probabil că s-ar permite accesul oricui se află în magazin și celor din zonă. Dar dacă e noaptea, cum se face? Au acces doar angajații Supeco, sau avem voie și noi, ăștia rătăciții? Ne trebuie copie după cartea de muncă, sau poate intra oricine? Asta, în cazul fericit în care adăpostul e deschis la ora aia.
Supeco e doar un exemplu. Adăposturi private sunt și la Winmarkt, și la Danubius, și la ITM, și la Distrigaz, și la Hotel Vega, și la fostul bloc al indienilor, și la Consiliul Județean, și la BRD, și la Spitalul pentru Copii etc.
Poate că autoritățile ar trebui să explice care sunt diferențele între un adăpost public și unul privat.
Paradoxal, Liberty pare cel mai sigur loc din Galați
Când este vorba de posibile alerte aeriene, Combinatul Liberty Galați pare cel mai sigur loc din Galați. Nu mai puțin de 14 adăposturi de pe lista ISU sunt înregistrate pe platforma siderurgică, toate private.
Este un paradox, dar și o cruntă ironie a sorții, în contextul în care Liberty nu mai este sigur nici măcar de viitorul său de peste câteva luni.

