Directorul îşi angajează progenitura pe un post călduţ, fără prea mari responsabilităţi. Cât de rău poate fi asta? Nici nu e în prima linie, până şi tatăl ştie că nu e bine să îl folosească în posturi cheie, dar nici nu e în stradă. Ia un salariu rezonabil (sau nu) de la buget, în fond banii publici sunt mulţi, unde mănâncă o mie, mai încape unul.
Ok, nu pare a fi cine ştie ce problemă, aproape că poate fi trecută cu vederea. Ce se întâmplă, însă, atunci când această angajare nu mai este o simplă excepţie, ci devine regulă? Într-o administraţie publică şi aşa şubrezită de tranziţia peste care s-a suprapus şi criza economică, popularea posturilor importante cu rubedenii nu poate avea decât efecte negative.
Gândiţi-vă că fiecare dintre progenituri are un şef, care este obligat, teoretic, evident, să îl sancţioneze atunci când greşeşte. Cum ar putea acel şef să îl sancţioneze pe puşti ştiind că şi-ar putea el însuşi primi un şut în dos de la tată, de obicei şef peste toţi?
Gândiţi-vă că, ştiind că tăticul e cel care te-a angajat, nu prea ai tragere de inimă să îţi faci bine treaba, pentru că ştii bine că oricum leafa ţi-o iei, primele vor curge gârlă şi sancţiunile nu se vor lipi niciodată de CV-ul tău. Nicio firmă, societate comercială de stat sau privată, nicio companie din lumea asta nu pot funcţiona eficient pe baza principiilor familiale.
„Dă-mi raportul în jumătate de oră” nu poate fi similar cu „da-mi şi mie bolul cu salată”. „Te dau afară dacă nu îţi faci bine treaba” nu e acelaşi lucru cu „nu mai ai voie la calculator dacă mai vii acasă la ora 3 dimineaţa”. Dacă se face confuzie între acasă şi serviciu, lucrurile nu pot să funcţioneze onest.
Onest unii faţă de ceilalţi, onest faţă de societatea comercială care îţi plăteşte un salariu, onest faţă de comunitatea care te-a angajat să îi rezolvi problemele birocratice. Semnalul de alarmă pe care îl trage „Viaţa liberă” cu serialul Bugetărescu este că, în mod evident, unul dintre motivele pentru care administraţia publică locală a devenit ineficientă, greoaie, falimentară chiar, este faptul că şedinţele de lucru se ţin şi în dormitoare. Că, vorba unui cititor care a comentat pe www.viata-libera.ro, instituţiile publice din Galaţi au devenit Asociaţii Familiale.
Şi mai e un aspect, pe care urmează să îl dezbatem în zilele următoare. Cel al adevăraţilor specialişti, pe care încercăm să îi descoperim în listele cu şefi de promoţie ai specializărilor de administraţie publică în ultimii ani.
Cumva, am senzaţia că majoritatea nu lucrează în sistemul public, oricum, asta rămâne să demonstrăm. Cumva am senzaţia că cei mai mulţi dintre cei care lucrează totuşi în administraţia publică au parcurs drumul invers: mai întâi s-au angajat (pe pile) şi abia apoi s-au dus să facă facultatea.
Glumind puţin, un fel de „Înainte de Hristos”, când timpul curgea invers, când după anul 175 urma 174, când cu cât beai mai mult cu atât te trezeai din beţie, când mai întâi te culcai cu cineva şi apoi îi duceai flori. Da, poate nu a fost cea mai reuşită glumă în finalul unui text care se vrea foarte serios, pe o problemă atât de gravă.
