„Suporter”, conform DEX: Susţinător al unui sportiv sau al unei echipe sportive. O definiţie pe care tot mai mulţi dintre cei care îşi spun „suporteri” nici măcar n-au auzit-o sau, în cel mai fericit caz, n-au înţeles-o. Altfel nu se poate explica de ce în loc de susţinere îi dau cu huo la primul impuls. Mă aplec asupra acestui subiect influenţat de trăirile lui Viorel Tănase, antrenorul Oţelului, mărturisite în interviul pe care-l puteţi citiţi în ziarul nostru de astăzi. Mă transform, oarecum, în avocatul lui deşi, o spun din start, numirea sa la conducere tehnică a roş-alb-albaştrilor am primit-o cu multă reţinere, ba chiar cu o doză însemnată de scepticism, pentru că nu mă dăduse pe spate în singura perioadă în care l-am văzut la lucru, cât a fost principal la Dunărea. Dimpotrivă. Chiar dacă era vorba de Tase, fotbalistul pe care, ca suporter, l-am îndrăgit cel mai mult dintre toţi cei care au îmbrăcat tricoul Oţelului, din vremurile lui Radu Dan şi Tararache până acum.
Însă de aici şi până la a da un verdict, de a-i lipi pe frunte eticheta „nu-i de Oţelul”, aşa cum au făcut mulţi din prima clipă, de parcă ar antrena CV-ul, nu persoana, e cale lungă. Îl ştiam ca tehnician doar din perioada Dunărea, când era la început. Între timp poate mai acumulase experienţă şi prin altă parte, se mai şcolise şi pe la mari cluburi europene, n-aveam de unde să ştiu câtă pricepere are. E dreptul oricărui om, indiferent de domeniu, să arate ce poate, dacă poate ceva, înainte de a fi catalogat.
Însă el n-a avut parte de aşa ceva, fiind contestat chiar de la primul meci la Galaţi. Tocmai el, care la precedenta apariţie oficială pe acel gazon, ultima ca fotbalist, plecase adulat de întregul stadion. S-au adunat între timp 16 partide, au fost şi unele cu joc şi rezultat pe sufletul fanilor (cu FC Vaslui şi Rapid, spre exemplu), dar şi altele cu prestaţii şi rezultate dezamăgitoare. Pentru unii, au contat doar acestea din urmă, altfel nu se explică „demisia” strigată de o parte a tribunei la meciuri şi tastată cu înverşunare în mediul online. Fără să se ţină cont că a preluat un lot foarte subţire pe unele posturi, aspect care a şi grăbit despărţirea de Dorinel Munteanu, problemă acutizată de faptul că i-au lipsit aproape la fiecare meci 5-6 jucători, dintre cei importanţi, titularizabili, adică jumătate de echipă. În condiţiile acestea, chiar şi la final de sezon am rămas cu aceeaşi întrebare din momentul instalării. Nu ştim ce poate în situaţii normale, cu un lot decent, pregătit nu doar înainte de meciuri, ci „pe barba lui” în intersezon? O întrebare care-l răscoleşte pe Tănase. Chiar ne-a înrăit în aşa hal scăderea nivelului de trai? Lupta zilnică pentru supravieţuire ne-a transformat societate într-o junglă, de ne-am pierdut multe repere umane precum înţelegerea şi toleranţa? Prefer să cred că înverşunaţii sunt doar nişte puşti, care n-au apucat să se bucure văzându-l la treabă pe Tase fotbalistul.
