Oficial, ieri a început bacalaureatul. Aştept cu mare nerăbdare apariţia primelor perle, dar şi pe cea a primelor note de zece. În fiecare an, în această perioadă, câteva zeci de mii de elevi trec prin porţia lor de emoţii. Cu toţii am trecut. Din păcate, ultimii ani au scos la iveală rezultate din ce în ce mai dezastruoase la examenul maturităţii. Mă gândesc cu groază că nici anul acesta procentele de absolvire nu prea au cum să fie mai bune. Sper din tot sufletul să mă înşel, însă îmi bazez afirmaţia pe rezultatele înregistrate în urma sesiunii susţinute de olimpici, teoretic vârfurile învăţământului românesc. Jumătate dintre aceştia nu au obţinut note de trecere. La ce te poţi aştepta atunci de la elevii unui liceu tehnologic sau de la cei de prin satele în care şcolile nu au profesori titulari?
În aceste condiţii, mă întreb, cui îi mai este necesar bacul? Cei care îl vor pica, şi vor fi mulţi, vor primi, cel mai probabil, un bilet numai dus către Spania sau Italia. Cei mai norocoşi dintre ei se vor apuca de o meserie cinstită, ceilalţi vor îngroşa numărul şomerilor sau al puşcăriaşilor.
Din punctul meu de vedere, acest examen ar trebui clar împărţit pe categorii. Fiecare elev de clasa a XII-a ştie exact ce urmează să facă în viaţă. Cei care s-au pregătit pentru studenţie reuşesc măcar să ia notă de trecere. Ceilalţi, care nu au avut vreo secundă intenţia de a-şi continua studiile, vor rămâne de căruţă. În aceste condiţii, ar trebui să se poată opta pentru una dintre cele trei variante de bac. Dacă treci de cea mai grea, te poţi înscrie în cursa pentru facultate, dacă promovezi cea de-a doua variantă poţi alege o post-liceală, iar dacă nu te simţi capabil nici pentru aceasta, poţi opta pentru varianta care îţi permite să te angajezi doar ca muncitor necalificat.
Problema este că fie că te angajezi ca body-guard, fie că speli vasele prin cine ştie ce pizzerie, fie că vrei să te duci la Medicină sau la Informatică, ai nevoie de bac. Anul acesta sunt înscrişi la examen 187.898 de elevi, dintre care 147.830 din promoţia actuală. Mulţi dintre absolvenţi nici măcar nu s-au mai sinchisit să se înscrie, evitând astfel o situaţie penibilă. Cred că doar diferenţierea clară a celor trei tipuri de examen mai poate spăla de ruşine obrazul învăţământului preuniversitar românesc.
Se vede clar, din cifrele reci ale statisticii, că rezultatele sunt direct proporţionale cu corectitudinea examinatorilor. În 2011, când a început să se ia măsura supravegherii video la bacalaureat, promovabilitatea în prima sesiune a fost de 44,47 la sută la nivel naţional, înaintea soluţionării contestaţiilor, pentru ca în 2012 să scadă la 43,04 la sută, în aceleaşi condiţii de supraveghere contra fraudei, preconizate a fi utilizate şi anul acesta.
Oricât de dureroase au fost aceste rezultate dezastruoase, din punctul meu de vedere au fost necesare. În felul acesta, atât elevii şi profesorii, cât şi părinţii şi-au dat seama cu exactitate de calitatea actului de învăţământ. Poate că nici această promoţie şi nici următoarea nu vor avea parte de rezultate mai strălucite, dar trag speranţa că elevii care au intrat în clasa a IX-a în 2011 vor avea parte de ceva mai multă carte, ceva mai puţină cocoloşeală şi rezultate ceva mai bune. Altfel, dezastrul de la bac se va reflecta în societatea românească în cel mai scurt timp.
