Ura, demolăm chioşcurile! Va fi Galaţiul un oraş frumos? Discutabil. Mai sărac, va fi sigur! Şi mai sărac… Înainte de război funcţiona pe lângă Primărie „Comisia de înfrumuseţare”. Un fel de „comisie de urbanism”, dar care, spus mai pe româneşte, se ocupa chiar cu înfrumuseţarea oraşului. Cei din amintita comisie, oameni cu gust şi educaţie înaltă, chiar artişti de seamă precum pictorul Nicolae Mantu, nu primeau indemnizaţie, ci aprecierile gălăţenilor.
Titulatura de astăzi te duce cu gândul la ideea - greşită, din păcate - că onor comisia trasează pentru viitor planuri de urbanism îndrăzneţe, cu zgârâie-nori (se pot construi şi pe nisipuri mişcătoare!) care să înglobeze la parter, ca într-un muzeu, o stradă întreagă de alt secol sau cu poduri care să traverseze cartiere, cu canale care să refacă vechile văi naturale acoperite în timp, întru pericolul stabilităţii noastre, canale de agrement…
Pare de făcut. Însă postcomunismul l-a învăţat "să se descurce" altfel pe politicianul mai mult sau mai puţin parvenit, mai mult sau mai puţin şcolit, mai mult sau mai puţin educat, propulsat în funcţia artistului, a arhitectului, a omului cu gust decent din Comisie. El, politicianul, are la îndemână o propoziţie-minune: „Nu sunt bani!”.
Este drept, în acest mandat am văzut o îmbunătăţire a aspectului stradal, pe arterele principale: asfaltat cumsecade, cu garanţie de cinci ani (şi lucrările nu s-au „decojit” imediat, ca până acum), mai multe flori şi copăcei (sigur, cu excepţia masacrului teilor!)… Sunt prea pretenţios aşteptând lucruri noi şi magnifice peste noapte? Dar măcar să fie anunţate! Nici măcar şalupa care ar urma cică să ne reprezinte, de pe un soclu, la una dintre intrările (care?) din oraş nu a apărut! Şi asta într-un port cu carcase vechi de vapor, potrivite cum nu se poate mai bine ca emblemă…
Mai nou, ne-am bucurat de anunţata modernizare vizând demolarea chioşcurilor de tablă! „Oraşul de tablă”, cum era poreclit după ´90, fusese şi ţinta primei „mineriade” gălăţene: în 1991, un miting sindical scăpat de sub control „La pastilă” a luat cu asalt Prefectura. Între timp, se zvonise în oraş că, în drum, demonstranţii vor demola chioşcurile, cu elan stângist extrem. Micile dughene erau în mintea colectivă un simbol al parvenirii, „rimând” cu teza „îmburghezirii”, clamată pe vremea comunismului egalitarist. Au scăpat atunci…
Dincolo de considerentele de ordin estetic, proliferarea chioşcurilor a fost cândva o soluţie pentru oraş. Pe fondul concedierilor masive de la Combinat şi al unor falimente de tranziţie, mulţi gălăţeni şi-au găsit salvarea - provizorie măcar - în cele câteva mii de „dughene”. Totul a fost ca o supapă pentru cazanul social, bombat de presiunea concedierilor. Iar consumatorilor li s-a oferit un soi de confort: non-stop-uri la bloc.
Acum, va fi o "bucurie" să vedem că de sub chioşcurile demolate (apropo, nu puteau fi înfrumuseţate sau standardizate?) va ieşi la iveală şi restul trotuarului, tot cu gropi! Mii de angajaţi vor ajunge în o şi mai adâncă sărăcie, cu tot cu patroni. Iar oraşul nu va fi brusc mai frumos. Rămân pe mai departe blocurile peticite, mizeria şi lipsa de reguli! Şi - să nu uit - lipsa unei comisii „de înfrumuseţare”, nu doar de demolare.
