În ultima perioadă, mi se reproşează, de către oameni din medii sociale diferite, ale căror mesaje ajung la mine din direcţii variate, că prea ne-am pus cu gura pe "bieţii oameni care au şi ei un garaj". Culmea, de multe ori mesajele împăciuitoare vin de la nişte inşi care, la momentul când primarul Marius Stan a anunţat intenţia de a rade coşmeliile de pe faţa pământului, l-au aplaudat. Unii, chiar la scenă deschisă. Lucrurile s-au modificat însă drastic în momentul în care afectaţii de decizie au început să bată pe la uşi cu jalba în proţap, nu carecumva să-şi piardă frumuseţea de garaj. Nici nu-i de mirare, de altfel. Pentru mulţi, aşa cum a reieşit şi din raidul făcut de noi prin cartierele care conduc în topul celor mai multe garaje, spaţiul cu pricina este, de fapt, sediu de firmă. Asta dacă o şi exista vreo firmă în spatele activităţii desfăşurate direct din garaj, fie ea de vulcanizare, coafor sau cârciumă.
E normal să se agite oamenii, dacă le dispare sursa de venit. Mai ales că venitul cu pricina, aş băga mâna în foc, e ilicit, angajatul care hămăleşte zi lumină munceşte la negru, iar taxa plătită pentru garaj nu acoperă, cu niciun chip, şi impozitul pe profitul realizat. În aceste condiţii, oameni buni, eu chiar nu pricep, de ce am apăra nişte garaje care nu ne aparţin, unde se produc venituri care nu ne ajută pe noi cu nimic şi unde se perpetuează munca la negru şi evaziunea fiscală?
În aceeaşi notă, înainte să se lase cu arestări la vârful fotbalului românesc, nu era microbist pe care să nu-l aud văitându-se că sportul cu balonul rotund nu mai e ce-a fost, că de vină sunt mafioţii care s-au umplut de bani, în timp ce jucătorii n-au ajuns la chiftea şi s-au lăsat pe tânjală. Sau, mă rog, nu era jucător de weekend şi suporter de bar care să nu ţipe blatul, ori de câte ori rezultatul de pe teren nu corespundea cu aşteptările pline de ardoare ale împătimitului. Ei bine, justiţia s-a pus pe treabă, cam târziu, e drept, dar s-a pus, i-a băgat pe grei la mititica, mă gândeam şi eu că vor face microbiştii miting de bucurie pe Stadionul Naţional. De unde! N-o să vă vină să credeţi, dar, cu excepţia oamenilor de sport care chiar cred în competiţiile curate şi s-au bucurat să vadă că se scoate gunoiul din casa fotbalului, în rest, nu mai poate lumea de jale şi durere. Că să-l salveze pe Gică Popescu, că uite, dom'le, au ăştia ceva cu alde Becali, prea îi băgară toată familia la zdup. Şi Gigi e om milos, săracu', ce, a făcut mai mult bine decât rău, iar Popescu a jucat minunat, la vremea lui. E foarte bine că Becali ajută săraci şi necăjiţi, bravo lui, o face pentru mântuirea propriului suflet, până la urmă, nu ca să iasă mai repede din închisoare, unde stă pentru cu totul alte pricini. La fel, Gică Popescu era un jucător minunat, de acord, serios, concentrat, disciplinat. De aceea, dezamăgirea de acum e şi mai mare. Până la urmă, au greşit, să plătească! De ce trebuie să ne erijăm noi în avocaţii unor delincvenţi?
Eu una, sunt fericită că primarul nu s-a lăsat impresionat şi va dărâma garajele. Chiar sunt urâte, chiar nu au ce căuta într-un oraş civilizat, chiar trebuie să dispară. Cât despre oamenii ăştia din fotbal băgaţi după gratii, nu-s fericită că sunt acolo, dar sunt mulţumită că justiţia şi-a făcut treaba. Şi n-o să-mi fie mie frică de curajul pe care l-au avut judecătorii, nici de tupeul primarului de a deranja nişte garajişti.
