Campania din ultima vreme, pentru restaurarea monarhiei în România, face parte, desigur, din exerciţiul democratic. A fost şi ziua de 10 Mai, alt prilej potrivit de a reitera tema. Sunt mereu întrebat, ca şi alţii, ce şanse are monarhia la noi şi dacă „ar fi mai bine”? Sigur, literar vorbind, regii noştri, întemeietori, întregitori sau păstrători de ţară, sunt asimilabili unui Ştefan, Mihai sau Vlad: ne asigură un trecut nobil şi strălucitor.
Unii ar prefera şi azi regulile unui Ştefan, autoritare, dar mai practice decât parlamentarismul corupt şi lent. Alţii ar observa, chiar, că republicile au urmat în istorie regatelor şi nu invers. Sau că un rege care nu ar putea fi schimbat la patru sau cinci ani şi deci ar putea fi chiar mai rău decât un preşedinte vremelnic.
Oameni mari de cultură afirmă superioritatea, în primul rând morală, a monarhiei, a reprezentativităţii speciale a unui rege pentru statul său. Şi lor li s-ar putea replica: sunt şi excepţii. Amintim scandalurile legate de Lady Di, scandalul sexual în care a fost recent implicat regele, de altfel sexagenar, Carl XVI Gustaf al Suediei. În 1936, regele Angliei Eduard al VIII-lea renunţa la tron, ca să se căsătorească cu, brrr pentru britanici, o americancă. Şi divorţată! Apetitul englezilor pentru monarhie a scăzut atunci îngrijorător în ţara primei republici din istoria modernă, sub Cromwell, încă pe la 1650… Ca să nu mai vorbim de corupţia şi asasinatele comandate la noi în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea…
Chiar ieri m-a chestionat o doamnă profesoară şi n-am ştiut răspunsul precis. Parcă vrând să mă ajute, am citit apoi că „The Telegraph” anunţă: va fi vândut Castelul Bran. Cum sub actualii stăpâni castelul a fost mai bine reabilitat decât de către statul român în trei sferturi de secol comunist şi postcomunist, m-am gândit că bine ar fi fost dacă ar fi revendicat Casa Regală şi iahtul „Nahlin”, „Libertatea” noastră, vândută pe mai nimic, după ce fusese lăsată să putrezească.
Moştenitorii Branului speră că un investitor mai tânăr, cu bani mai mulţi, chiar va dezvolta zona şi va cultiva cu folos în continuare mitul turistic al lui Dracula. Reprezentantul casei de avocatură care vinde castelul îl găseşte (statul n-a „văzut” asta înainte!) „cea mai semnificativă atracţie din România"! În timp ce avocatul moştenitorilor declara că nici nu se va vinde, iar dacă da, statul român va avea drept de preemţiune…
Dar e prea complicat să vorbim despre drept în atâta istorie. Regele Ludovic al Ungariei le-a dat dreptul, la 1377, saşilor braşoveni să ridice edificiul, Braşovul l-a făcut cadou în anii ´20 reginei Maria, o personalitate epocală, care l-a oferit în 1931 ca dar de nuntă fiicei sale, principesa Ileana. Se spune că prin căsătoria cu un habsburg, nepopular deci în Regat, Carol al II-lea scăpa de o moştenitoare, fără drept de a se întoarce. Potolindu-se şi bârfele, care pretindeau că ar fi fost fiica din flori a lui Barbu Ştirbey; răutate alimentată chiar de mătuşa sa, regina Elisabeta. Cel puţin aşa afirmă Argetoianu… Devenită în SUA maica Alexandra, despre principesa ai cărei moştenitori deţin Branul acum să vorbim însă cu deferenţă.
Toate poveştile frumoase sunt cu regi şi prinţese… Care cer credinţă şi supunere, însă. Un vameş elveţian care i-a cercetat paşaportul de supus regal l-a întrebat pe Geo Bogza dacă… e cetăţean liber. La răspunsul afirmativ al ziaristului, hâtrul i-a replicat: „Atunci, de ce scrie aici că sunteţi… „supus român”?”
