Avem o ţară, ce facem cu ea?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mă întreb oare cu ce gânduri or fi participat la manifestările organizate de Ziua Naţională, demnitarii, politicienii, şefii de prin instituţiile publice... Desigur, în discursul public, toţi au pomenit de „împlinirea idealului naţional”, de „măreţia poporului român”, de „jertfa înaintaşilor”. Dar câte dintre aceste discursuri or fi fost pornite din inimă şi câte or fi fost doar de paradă, o formalitate de care aşteptau, poate, să scape cât mai repede?

Cum rămâne cu „frontul comun” şi în celelalte zile, cele obişnuite? Discursul evocator al eroismului celor care au făurit România Mare contrastează adesea cu discursul din „zilele de lucru”, cu licitaţiile trucate, cu mişmaşurile politice, cu obtuzitatea şi parvenitismul unora dintre cei care, într-un fel sau altul, au ajuns să pună mâna pe hăţurile acestei ţări. Mulţi dintre cei care acum vreun an, doi se afişau public pe la Ziua Naţională şi depuneau cu falsă pioşenie coroane de flori la monumentele eroilor sunt acum anchetaţi pentru escrocherii colosale. Oare indivizilor respectivi nu le-o fi fost nici măcar o clipă ruşine punând în balanţă faptele lor cu cele ale înaintaşilor? Unii dintre cei aflaţi, ieri, în primul rând al festivităţilor dedicate Zilei Naţionale chiar n-au avut nici măcar o clipă de remuşcare privind în sufletul lor?

Nimic nu vine „pe tavă” unui popor, mai ales un moment de o asemenea măreţie precum a fost Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Acea zi, Ziua Naţională, a fost rodul unui efort politic uriaş. Câţi dintre politicienii de astăzi se pot ridica până la înălţimea unui Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Iuliu Hossu sau Alexandru Vaida Voevod? Din păcate, prea puţini. Lipsesc astăzi printre politicienii noştri aspiraţiile de anvergură naţională, lipseşte scânteia unui ideal care să îi califice drept politicieni veritabili şi oameni de stat. Iar aici ar trebui, poate, să ne întrebăm şi noi cum de am permis să fim reprezentanţi de tot felul de „aleşi” care n-au nici în clin, nici în mânecă cu interesul public. La urma-urmei, un proiect de anvergura Marii Uniri n-ar fi fost posibil dacă „dorul” realizării acesteia nu ar fi plecat din cea mai adâncă simţire naţională. Astăzi, cum să nu ni se suie în cap o mulţime de profitori, dacă lăsăm totul de izbelişte, iar reflexul de „să ni se dea” a devenit în anumite segmente sociale generalizat? Cu astfel de oameni nu s-ar fi realizat nici România Mare şi nici nu vom reuşi să clădim România de mâine.

Ne vom ridica la înălţimea aspiraţiilor înaintaşilor noştri abia atunci când şi noi vom fi mai dornici de dreptate, când vom şti să cerem socoteală autorităţilor pentru faptelor lor, când vom încerca noi înşine să schimbăm în bine realitatea în mijlocul căreia trăim. Speranţă există. Mai mult parcă, decât altă dată, am văzut, ieri, drapelul românesc arborat la ferestre. Mai mult parcă, decât altă dată, am avut veşti despre fraţii noştri plecaţi în lume şi n-au uitat de simţirea românească. Sunt tot atâtea inimi care încep să bată la unison. Iar unirea face puterea. Şi, mai presus de toate, face o ţară.

Citit 938 ori Ultima modificare Luni, 01 Decembrie 2014 19:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.