Halucinant, oferta unui cultivator din Barcea de a da varză gratis cantinei săracilor a rămas fără ecou. Nu săracii, doar cantina cu pricina n-a avut timp, mijloc de transport, disponibilitate sau cine mai ştie ce i-a lipsit pentru a se aproviziona cu un produs din care ieşeau câteva mese plus nişte butoaie cu varză murată pentru iarnă.
Gestul cultivatorului de a-şi omorî varza a fost unul disperat, însă şi el putea fi evitat. Primarul, preotul, dirigintele poştei sau directorul şcolii ar fi putut discuta cu omul cătrănit că nu-şi poate vinde recolta şi l-ar fi putut ajuta să găsească o soluţie. În fond, o comunitate ca Barcea nu e alcătuită doar din oameni care au ce pune pe masă. Poate că şi acolo erau săraci care ar fi avut nevoie de varză, sau deştepţi care ar fi putut găsi o întrebuinţare pentru ea.
Nici noi, citadinii înrăiţi care facem economii cumpărând benzina de la moldoveni, nu ne-am gândit, ca în loc să cumpărăm roşii şi varză din supermarket, să ne ducem pentru aprovizionare la Barcea. Sau să chemăm Bracea la noi. Aici, la Galaţi, unde mai funcţionează încă - cel puţin teoretic - economatele pentru pensionari. Nu ar fi dat bine nişte legume din judeţ, la preţ de producător sau chiar la un preţ de dumping în rafturile respectivelor magazine?
O prietenă s-a întors recent din Ardeal, unde a constatat că oamenii muncesc de rup. Printre alte treburi ce le ocupă timpul, după serviciu, că la el n-au cum să renunţe, ardelenii construiesc case de vacanţă, îngrijesc grădini sau, nu vă miraţi, îşi fac singuri brânza pentru iarnă.
Cadre universitare, medici, profesori au, date la ciobani, oi al căror lapte este luat, conform unui grafic strict al cotei fiecăruia, de către proprietari şi transformat în brânza pentru iarnă. Oamenii ştiu pe ce au pus ei mâna şi ce mănâncă. Gospodinele nu se dau în lături să se aprovizioneze direct din grădinile legumicultorilor cu zeci de kilograme de vinete şi roşii, iar după slujbă, coc cantităţi uriaşe, transformate apoi în conserve pentru sezonul rece.
De ce alţii pot şi noi nu? De ce un simplu cărător cu spatele, gălăţean get beget, la un mutat modest, face duş în cada proprietarului după fiecare transport? Trage de timp şi este deranjat de sudoarea unei munci care i-ar putea aduce câştig triplu dacă ar fi făcută mai repede.
Uitaţi-vă la cei care mătură străzile, cam ce ritm de lucru au şi câtă determinare. Mai tot ce ne înconjoară se petrece în dorul lelii. E o lehamite generală, de la modul în care ne gospodărim cămara până la cel în care ne îngrijim casa, scara blocului, strada. Iar când ne ducem la Oradea, la Sibiu sau la Sighişoara, ne mirăm că totul arată mai bine, mai curat, mai vesel.
Nici nu mai trebuie să facem comparaţie cu vestul. Avem deja, la noi acasă, suficiente repere ale unei civilizaţii normale, de o bunăstare medie, dar bunăstare, pe care oamenii şi-o construiesc singuri, prin munca lor.
Noi încă aşteptăm să ne moaie cineva posmagii. Şi cei care ne sufocăm deasupra asfaltului şi cei care bat uliţele în căutarea ajutorului social pierdut.
Eu, să fi fost în locul gospodarului de la Barcea, îi duceam varza în bătătură primarului care n-a făcut piaţa de legume, preotului care are sau nu cantină socială şi directorului de şcoală care nu ştie ce elevi nemâncaţi păstoreşte. Să se spele pe cap cu ea. Şi îmi mai rămânea şi pentru ministrul Agriculturii, aşa de-o atenţie... acrită.
