Spectatori versus huligani

Luni, 08 Iunie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Măsurile impuse de către autoritățile românești, pe perioada stării de alertă, în ceea ce priveşte competițiile sportive, au stârnit nemulțumiri în rândul publicului, al suporterilor de fotbal în special, care s-au simțit lezați de atitudinea ministrului Tineretului și Sportului, Ionuţ Stroe. Acesta a precizat într-o conferință de presă că sunt diferențe între spectatorii de la evenimentele culturale și cei de la fotbal. "Publicul din zona sportului este mai numeros ...
* Duminică seara, fotbalul românesc a fost la un pas de tragedie. Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti a fost la un pas de moarte după un infarct suferit chiar pe bancă. Însă infarctul în sine, deşi important, păleşte în faţa motivelor care au dus la asta. Înainte de meci, pe fond de stres, antrenorul Eugen Neagoe ar fi fumat trei pachete de ţigări şi ar fi băut patru cafele. Asta după ce, etapa trecută, suporterii lui Dinamo nu au mai suportat umilinţa şi au intrat pe teren ...
Două zile la rând, într-un autobuz de pe linia 105, cu destui călători, un grup pus pe harţă a terorizat pur şi simplu pe toată lumea, ne-a relatat doamna G. M., care i-a văzut pe scandalagii urcând în staţia de pe strada Gării. O tânără din grup le-a dat chiar "o replică" celor care au cerut să fie păstrată decenţa, dezbrăcându-se pur şi simplu şi arătându-şi dosul în public. Iar o femeie care a îndrăznit să comenteze a fost... scuipată! Disperarea şi tensiun ...
Prin aspect, casa, construită în anul 1890, aminteşte de satul Vadul Ungurului de altădată De la rondoul din faţa Parcului CFR, cum vii înspre Grădina publică, pe partea stângă a străzii, dăinuie şi astăzi o casă care iese cu totul din atmofera clădirilor, a spaţiilor comerciale şi a vilelor din jur. La o privire mai atentă, după aspectul general şi după prezenţa pridvorului, ai impresia că aici şi-au dat întâlnire ruralul cu urbanul. Odată doar o casă ţărănea ...