În urma articolului publicat despre situația conflictuală între eleve de la Liceul Teoretic „Sfânta Maria”, tatăl fetei despre care, inițial, surse din liceul respectiv au spus că ar fi pornit conflictul, a venit cu nişte precizări care schimbă scenariul incidentului. „În dimineața zilei de 6.02.24 (marți), încă de la prima oră, fata cu care a avut antecedentul, care era colega ei de bancă, a început să o jignească, să o înjure, urmând ca în pauză să continue și ...

Comedie neagră şi dramă, pe scena Dramaticului

Joi, 25 Ianuarie 2024 10:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" are în program două spectacole la sfârșitul acestei săptămâni. Astfel, vineri, 26 ianuarie, ora 19.00, pe scena gălățeană se va juca "Domnul Kolpert", un text care a cunoscut succesul internațional imediat după premiera din anul 2000, fiind tradus și montat în peste 25 de ţări. De atunci, David Gieselmann a devenit un nume de referință în dramaturgia germană. Textul împletește iraționalul, tensiunea, tragicul, instinctele si afectivitatea c ...
Elena Emandi este actor licențiat în teatru și artele spectacolului la Facultatea de Arte în cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, iar în prezent masterand. Joacă atât la Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver", cât și la Teatrul Dramatic "Fani Tardini". Elena este protagonista spectacolului "Alice in Wonderland", pe care îl puteți vedea pe 29 octombrie la "Gulliver", dar joacă și în "Miorița", la Dramatic. De asemenea, o puteți vedea în cea mai nouă poveste ...