Unii bolnavi, mai egali decât alții

Joi, 02 Martie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cum tevatura produsă de ordonanţe penale, graţieri, modificări ale Codului Penal, contre Guvern-DNA-CSM a monopolizat spaţiul public românesc, pentru mai bine de o lună, a fost foarte uşor ca alte subiecte, cel puţin la fel de importante, să fie lesne trecute cu vederea. Un exemplu de acest fel ţine de o modificare din domeniul Sănătăţii, intrată în vigoare chiar de la 1 martie. Mai exact, începând de ieri, Guvernul a desfiinţat comisiile de specialitate din cadrul Casei Na ...
Gălăţenii care contribuie lunar la Fondul de asigurări sociale de sănătate sau persoanele coasigurate au dreptul la toate serviciile oferite de sistemul medical de stat din România. Nu de puţine ori însă, nevoia de servicii medicale a bolnavilor asiguraţi depăşeşte cu mult capacitatea spitalelor şi a policlinicilor. Apar astfel liste de aşteptare, pacienţii fiind programaţi de la o lună la alta sau chiar la diferenţă de câteva luni. Cum boala nu aşteaptă, oamenilor le r ...
Pentru a da naştere unui copil sănătos, viitoarea mămică trebuie să aibă grijă de sănătatea ei, atât înainte de a rămâne însărcinată, cât, mai ales, în timpul sarcinii. Aportul de acid folic din organism joacă un rol important în dezvoltarea normală a fătului.  Acidul folic este o vitamină - B9, care, luată cu regularitate înainte şi în timpul sarcinii, ajută la prevenirea defectelor de tub neural - cele mai comune fiind defectele congenitale majore ale creierului ...

Ceaiul de iasomie, energizant natural

Miercuri, 01 Martie 2017 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Indienii o numesc „regina florilor“ şi în toată lumea este apreciată pentru frumuseţea şi parfumul ei. Iasomia nu este doar o floare decorativă, ci şi una cu multe virtuţi terapeutice. Te simţi extenuat, ai palpitaţii, dureri de cap şi ţi-e greu să te concentrezi? Acestea ar putea fi semne clare că suferi de oboseală cronică. Pentru atenuarea simptomelor, poţi să bei un ceai de iasomie, căci este sursă excelentă de energie. ...
Pentru Victor Ştefan Iliescu, înotul a început ca o activitate practicată pentru dezvoltarea tonusului muscular scăzut, problemă cauzată de sindromul Down, boala cu care tânărul s-a născut. În scurt timp, sportul a devenit însă pentru Ştefan un mod de viaţă, o cale prin care îşi poate demonstra lui însuşi şi celor din jur cum obstacole aparent de netrecut pot fi depăşite prin perseverenţă, muncă susţinută şi talent. Pentru a ajunge la rezultatele cu care se mândre ...

Două ceşti de cafea pe zi ajută la curăţarea ficatului

Sâmbătă, 25 Februarie 2017 12:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Bombardat cu tot felul de chimicale şi grăsimi din mâncare sau condamnat de inaniţie, pentru simplul fapt că vrem să arătăm fabulos în costum de baie, ficatul lucrează în fiecare zi ca o uzină de detoxifiere a organismului. Iar atunci când dă semne de oboseală, simţim imediat. Anumite alimente ajută însă ficatul să funcţioneze optim. Astfel, ce putem face pentru a ajuta ficatul să ne păstreze sănătoşi? Fără doar şi poate, să renunţăm la alcool, atrag atenţia med ...
Numărul salariaţilor activi din judeţul Galaţi era în scădere, la sfârşitul anului 2016, faţă de sfârşitul lui 2015. Astfel, la 31 decembrie 2016, Galaţiul avea 114.827 de salariaţi activi, cu 1.212 mai puţini decât la finele anului precedent, potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi. În paralel, şi numărul de contracte individuale de muncă a cunoscut un uşor declin, pe parcursul anului trecut, acestea fiind cu 362 mai puţine decât în 2015. Situaţia e ...
La Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi există două computere tomograf. Cel mai vechi datează din 2008, în vreme ce al doilea a fost adus în 2014. Din cauza unei defecţiuni majore apărute la dispozitivul mai nou, singurele investigaţii imagistice care mai pot fi făcute în cadrul unităţii sanitare sunt cele în regim de urgenţă sau cele pentru unii dintre pacienţii internaţi. În urmă cu aproximativ o săptămână, tubul tomografului mai nou de la Spitalul Judeţean s-a defecta ...

Primul semn al instalării bolii ALZHEIMER

Joi, 16 Februarie 2017 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Unul dintre primele semne ale bolii Alzheimer este un declin al nivelului de glucoză din creier, potrivit unui studiu recent efectuat de oameni de ştiinţă americani. Cercetătorii au descoperit că scăderea nivelului de glucoză din creier apare în etapele incipiente ale dizabilităţii cognitive, înainte de apariţia primelor simptome ale tulburărilor de memorie. Nu se cunoaşte deocamdată dacă aceasta este o cauză sau o consecinţă a disfuncţiei neurologice, însă noua cercetare ...
Considerată greşit o problemă preponderent a vârstnicilor, hipertensiunea arterială trebuie prevenită încă din tinereţe. Dacă ai în familie părinţi sau bunici cu hipertensiune, este bine să îţi monitorizezi tensiunea arterială încă de la 18 ani. O monitorizare completă a sănătăţii trebuie să includă şi măsurarea tensiunii arteriale. Aceasta reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereţilor vaselor de sânge, iar valoarea ei normală este sub 120/80 mmHg. ...
Pagina 8 din 76