Sistemul, greva şi locomotiva

Marți, 24 Aprilie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În ultima vreme, de pe toate fronturile vin veşti proaste. Pe de o parte, sunt fronturile reale, nebunia războiului din Siria, cu toate implicaţiile lui, lupta susţinută, atât pe continentul american, cât şi în Europa, împotriva terorismului şi a traficanţilor de droguri sau de carne vie. Pe de altă parte, sunt ameninţările cu criza economică (sau adâncirea ei, cum vreţi s-o luaţi), una care, vrem, nu vrem, ne va afecta oricum pe toţi. Deja, preţurile au cam luat-o razna, ...
Montarea contoarelor inteligente ar trebui realizată doar în paralel cu modernizarea instalaţiilor, dat fiind că unele sunt vechi de peste 40 de ani, a declarat Eugen Scheuşan, directorul general al Electromagnetica, în cadrul Forumului Electric Regional FOREN 2016.Potrivit conducătorului companiei Electromagnetica, care furnizează aceste contoare către Electrica, noile contoare nu pot produce beneficii pentru clienţi dacă nu se lucrează şi la o schimbare a instalaţiilor de curent ...
Încă cinci artişti plastici gălăţeni au fost primiţi în rândurile Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP)! „Am primit o veste foarte bună şi m-am bucurat: la ultima sesiune de primiri în Uniunea Artiştilor Plastici, Comisia Naţională a validat patru din cei cinci candidaţi de la filiala noastră” - a anunţat la cel mai  recent vernisaj, cel al pictorului Gheorghe Mihai Coron, preşedintele filialei gălăţene a UAP, plasticianul Sava David. Care a explicat: „Este ...