Girafe? Nu există!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Nea Ion, care nu ieşise niciodată din satul lui, unde puteai vedea vaci, porci, beţivani, capre şi sărăntoci, conchidea: girafa nu poate să existe. Asta din moment ce ochişorii lui nu văzuseră, în toată viaţa lui, un animal cu gâtul mai lung decât nevastă-sa. Cam aşa au procedat judecătorii Curţii Supreme de Justiţie de la Chişinău, afirmând că o decizie a unei instanţe transnistrene este emisă de un… alt stat, din moment ce nu are acces la actele emise de separatiştii ilegalişti.  Şi cum un cuvânt aruncat la betegeală poate fi exploatat şi chiar este exploatat mai întotdeauna de cineva cu ochiul ager, agenţia Mediafax informa ieri că, nici mai mult nici mai puţin… „Regiunea separatistă moldoveană Transnistria a fost recunoscută ca stat într-o decizie a Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) din Republica Moldova”!  Tare de tot! Care va să zică, o instanţă a Republicii Moldova recunoaşte pe separatiştii cu care statul cu pricina a dus un război cumplit în anii ´90 şi ne oropsesc românii trăitori după sârma lor ghimpată?!

Ei bine, de vină este până la urmă doar o expresie prea puţin gândită aruncată de CSJ, după cum aflăm din ediţia electronică de ieri a cotidianului „Jurnal de Chişinău”, care ne completează tabloul. Citând PRO TV Chişinău, cotidianul începe şi el cu ştirea : „Vicepreşedintele Colegiului Penal Sergiu Furdui a refuzat să examineze o cerere de recurs împotriva sentinţei judecătoriei din Tighina (Bender) şi deciziei <<judecătoriei supreme>> a Transnistriei, argumentând că <<nu este de competenţa CSJ, deoarece se contestă o hotărâre judecătorească a unui alt stat>>", această decizie fiind postată pe o reţea de socializare, spre indignarea ONG-urilor. Dat tot Jurnalul vine şi cu explicaţia judecătorilor de la Chişinău: este vorba despre „o eroare de ordin material comisă într-un răspuns al instituţiei”. În loc să spună, pe româneşte, că n-au acces la o instanţă nesupusă, emitentul actului semnat cu prea multă superficialitate a avut aerul că recunoaşte…  independenţa instanţei transnistrene! După ce că le-a ieşit un porumbel pe gură, cei de la CSJ „acuză presa că încearcă să implice CSJ în dezbateri politice”. „Totodată, CSJ recunoaşte că formularea a fost improprie”, dar se pare că pe judecători îi înteresează mai puţin… geografia, chiar dacă este o geografie a inimii. Cine se scuză se acuză: „amintim că magistraţilor le este interzis să se pronunţe asupra problemelor de ordin politic”, spune CSJ, care tocmai asta au făcut, văzând girafe, adică un alt stat, acolo unde nu există. Cel puţin legal…

Citit 8312 ori Ultima modificare Luni, 23 Ianuarie 2012 17:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.