Raportează comentariu

Morometii - volumul I
de Marin Preda

"- Şi tu, Nilă? Tu, mă? E lume care alergă din zi şi până în noapte pentru un pumn de făină! Şi voi ca nişte câini! Ca nişte câini turbaţi săriţi unul la altul! Vă omor! Cu-i nu-i place la târla mea, să se ducă! Să plece!
Moromete, după ce urlă astfel cu ochii ieşiţi din cap, făcu un pas repezit şi lung şi porni spre uşă. Apucă de clanţă violent şi vru să se ducă, dar din tindă se întoarse la fel de vijelios cum ieşise şi continuă să urle:
- Atâta timp cât mă vedeţi că trăiesc, ori faceţi cum zic eu, ori dacă nu, să plecaţi. Am muncit şi am trudit şi am luat pământul de la ciocoi ca să trăiţi voi mai bine! De ani de zile mă zbat să nu vând din el, să plătesc fonciirea fără să vând, să vă rămâie vouă întreg, orbilor şi sălbaticilor la minte! Şi am plătit mereu, n-am vândut nici o brazdă şi acum săriţi la mine şi la ăştia, că v-am furat munca voastră! Pământul rămas întreg, Paraschive, smintitule, acolo e munca voastră! Bolnavule după avere! Ai vrut să te însori cu a lui Bodârlache că avea pământ mult şi te-ai făcut de râs. O să-ţi mănânce capul averea, să ţii minte de la mine!
Cuvintele din urmă fuseseră rostite atât de tare, încât se pierdură într-o răguşeală stinsă şi neputincioasă. Omul era de nerecunoscut.
- Ce v-am făcut eu vouă şi ce nu v-am dat, Paraschive şi Nilă? Nu s-a muncit şi nu s-a împărţit aici în casă tot ce-am avut? De unde să vă dau eu mai mult dacă atâta e? Vreţi să mă jupuiţi pe mine de piele? An de an am dat din colţ în colţ când intra percitorul în casă. An de an m-am dat peste cap să nu vând din pământ! Am trăit cu toţii desculţi şi dezbrăcaţi, nimeni n-a avut mai mult! Ce vreţi voi de la mine, nenorociţilor? Să ies la drumul mare şi să jefuiesc? Să iau vita omului din bătătură şi să mă ţin de procese ca alţii? Asta vreţi voi?
----------------"