La admiterea din vară la facultăţile Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, candidaţii vor avea la dispoziţie 1.850 de locuri la buget şi alte aproape 1.590 de locuri la taxă. Faţă de locurile alocate la admiterea din 2013, anul acesta, Ministerul Educaţiei a suplimentat cifra de şcolarizare pentru studii de licenţă cu 50 de locuri bugetate."Foarte puţine universităţi au beneficiat de o creştere a numărului de locuri şi credem că asta este datorită faptului că o ...
- După evaluarea ARACIS, universitatea gălăţeană a primit, recent, calificativul „Grad de încredere ridicat”. Ce certifică titlul? - Certifică nivelul maxim de încredere acordat unei instituţii de învăţământ superior din punct de vedere didactic, al dotării materiale, al capacitatii ştiinţifice a cadrelor didactice şi cercetătorilor. Calificarea se referă şi la calitatea managementului educaţional şi administrativ, la existenţa şi aplicarea regulamentelor şi respec ...
Ieri, în cadrul unei ceremonii solemne, preşedintele Universităţii Danubius, prof. univ. dr. Benone Puşcă, a primit, din partea Ordinului Militar de România, demnitatea de Membru de Onoare, însoţită de tote privilegiile gradului de Comandor, "ca expresie a recunoaşterii contribuției Domniei Sale la emanciparea Naţiunii". Evenimentul a fost găzduit de Sala Senatului a instituţiei gălăţene. La ceremonie au participat preşedintele Ordinului Militar de România, colonel dr. ing. A ...

Simulare a examenului de admitere la Medicină, în luna mai

Miercuri, 26 Martie 2014 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi şi Facultatea Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” vor organiza şi în 2014 o simulare a examenului de admitere la această facultate. După cum ne-a declarat Vitalie Rusu, vicepreşedintele Studenţii Studenţilor Medicinişti Galaţi, simularea va avea loc sâmbătă, 3 mai, într-un loc ce urmează să se stabilească. La aceasta pot participa toţi cei care intenţionează să dea admiterea în sesiune din iuli ...

Examen concomitent la Facultăţile de Medicină din ţară

Vineri, 21 Martie 2014 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În 2014, examenul la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos” va avea loc în aceeaşi zi cu concursurile organizate de facultăţile de profil de la marile universităţi din ţară. Prof. dr. ing. Adrian Lungu, preşedintele Comisiei de Admitere din cadrul universităţii gălăţene, declară că acest sistem, practicat şi în anii trecuţi, este agreat de instituţiile de învăţământ superior deoarece împiedică migrarea candidaţilor deja admişi c ...

Universitatea „Dunărea de Jos” a dat startul la admitere

Marți, 18 Martie 2014 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Dacă, anul trecut, platforma online nu a funcţionat din cauza unei probleme tehnice, anul acesta preînscrierile la admiterea la Universitatea „Dunărea de jos” au început deja de săptămâna trecută. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, conducerea comisiei de admitere a anunţat că nu există modificări esenţiale faţă de 2013. Teste grilă sau probe de aptitudini La fel ca şi anul trecut, la universitatea gălăţeană se vor organiza două sesiuni de admitere pentru ci ...
* "Notele la bacalaureat vor fi mai bune decât cele de la simulare", consideră inspectorul şcolar general, Laura Marin Ieri, Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele probelor scrise susţinute de liceenii de clasele a XII-a şi a XI-a, în cadrul simulării naţionale pentru bacalaureat. La fiecare probă în parte, elevii din toată ţara au primit acelaşi subiect unic şi l-au avut de rezolvat exact în condiţiile unui examen de bacalaureat. La nivelul judeţului Gala ...
Colegiul Tehnic "Paul Dimo" participă la programul „Adoptă un liceu”, derulat de Asociaţia ROI şi Şcoala de Valori în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, care îşi propune să îi aducă laolaltă pe reprezentanţii comunităţii locale şi pe cei ai şcolilor. La acest program de anvergură s-au înscris 17 licee din ţară, „Paul Dimo” fiind singurul din Galaţi. Ieri, cadrele didactice ale Colegiului „Paul Dimo” au lansat oficial mediului de afaceri local invitaţia de a ...
* Cu toate că nu au fonduri de la minister pentru organizarea programului "Şcoala Altfel", cadrele didactice membre ale FSE „Spiru Haret” nu vor boicota activităţile extraşcolare din luna aprilie Prezent recent la Galaţi, la alegere conducerii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Marius Nistor, preşedintele FSE „Spiru Haret”, a făcut un apel către părinţii elevilor. Aceştia ar trebui să se mobilizeze pentru a susţine, alături de cadrele didactice, finanţare ...
Vineri, 28 februarie, conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi îi va avea ca oaspeţi pe membrii delegaţiei Excelenţei Sale Marianna Sutadi, Ambasadorul Republicii Indonezia în România. În cadrul întâlnirii va fi discutată în principal oferta de burse de studii oferită studenţilor străini de către universităţile indoneziene, după cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al universităţii, Bogdan Nistor. La evenimentul găzduit de Sala Senatului, începând ...
Pagina 1 din 4