Un bărbat a intrat cu un CUȚIT într-o BISERICĂ din Tecuci și i-a AMENINȚAT pe preoți și pe enoriași

Un bărbat a intrat cu un CUȚIT într-o BISERICĂ din Tecuci și i-a AMENINȚAT pe preoți și pe enoriași
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Enoriaşii unei biserici din municipiul Tecuci, aflaţi miercuri la slujba de Sf. Nicolae, au trecut prin momente de groază, în momentul în care un bărbat, cunoscut în comunitate cu afecţiuni psihice, a intrat în incinta lăcaşului de cult şi a început să-i ameninţe, cu un cuţit, pe preoţii şi pe participanţii la slujba religioasă.

„Unul dintre enoriaşi a apelat numărul unic 112, iar Dispeceratul de Poliţie a direcţionat un echipaj al Jandarmeriei către locul incidentului. Ajunşi în biserică, jandarmii au identificat, în apropierea altarului, bărbatul în cauză, pe care l-au condus afară. În urma efectuării controlului corporal preventiv, asupra acestuia a fost găsit un cuţit cu lungimea de 25 cm”, se arată într-un comunicat al Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Bărbatul, în vârstă de 62 ani, domiciliat în Tecuci, nu a vrut să spună nimic referitor la cele petrecute şi nici despre motivul pentru care purta cuţitul asupra sa. „Jandarmii l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Tecuci, unde i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit, cercetările fiind continuate de către poliţişti”, mai este precizat în comunicat.

Bărbatul a fost dus cu o Ambulanţă la Spitalul de Psihiatrie Galaţi, în vederea unui consult de specialitate.

Citit 3259 ori Ultima modificare Sâmbătă, 09 Decembrie 2017 02:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.