Braconaj la iepuri şi fazani

Braconaj la iepuri şi fazani
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti – I.T.P.F. Iaşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Stoicani, un autovehicul cu farurile aprinse, care se deplasa pe câmp şi din direcţia căruia se auzeau focuri de armă.

Oamenii legii au interceptat autoturismul, marca Dacia Duster, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Z.G., în vârstă de 57 de ani, alături de care se afla, în acelaşi autoturism, şi cetăţeanul român R.M., în vârstă de 75 de ani. „La controlul  autoturismului colegii noştri au descoperit în interiorul acestuia trei arme de vânătoare, 219 cartuşe de vânătoare, doi iepuri şi un fazan - morţi prin împuşcare.În momentul în care lucrătorii noştri au verificat autorizaţiile de vânătoare, permisele de membru vânător şi permisele de port armă ale celor doi bărbaţi au constatat că vânatul găsit asupra lor nu era înscris în autorizaţiile de vânătoare prezentate la control”, ne-a explicat Mădălina Carp, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Autoturismul, armele, cartuşele şi vânatul, în valoare totală de 38.090 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. Armele şi cartuşele au fost predate Serviciul A.E.S.P. din cadrul I.P.J. Galaţi,  iar vânatul a fost predat la A.J.V.P.S. Galaţi.

Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vânătoare fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare, vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării şi transportul vânatului dobândit.

Citit 3379 ori Ultima modificare Duminică, 11 Noiembrie 2018 13:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.