În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un microbuz Mercedes, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 21 de ani. La control, oamenii legii au descoperit asupra acestuia, ascuns şi nedeclarat, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, valabil pentru categoria "B", pe care era imprimată fotografia bărbatului.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, poliţiştii au efectuat verificări, în cadrul cărora au constatat că permisul este fals.
Tânărul a declarat că şi-a procurat documentul prin intermediul unei persoane a cărei identitate nu o cunoaşte, în schimbul sumei de 250 de euro.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.