Cu sau fără lanţuri?

Cu sau fără lanţuri?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vizavi de sistemul antiderapare cu lanţuri sunt păreri pro şi contra.  Într-adevăr, folosirea inadecvată a lanţurilor uzează excesiv cauciucurile şi sistemul de suspensie şi chiar poate duce la distrugerea asfaltului, chestiune importantă şi ea mai ales că,  după cum merg lucrurile la noi în ţară, alte asfaltări nu o să mai vedem prea curând.

Totuşi, folosite numai în situaţii limită, lanţurile vă pot salva viaţa. Este recomandată folosirea acestui accesoriu pe gheaţă şi zăpadă destul de bătătorită ca să alunecaţi (situaţie în care nici maşina nu are de suferit) şi când mai aveţi şi un deal de urcat, unde doar cauciucurile de iarnă nu vor da rezultatul aşteptat.

Probabil aţi auzit de oamenii blocaţi în maşini în apropiere de localitatea Vameş şi de neputinţa sau nepăsarea autorităţilor de a-i ajuta pe aceşti oameni.

Din ce am văzut acolo vă pot spune că o parte din vină le aparţine şi şoferilor implicaţi în acest blocaj şi mă refer aici mai ales la şoferii de maşini mari, camioane şi tiruri, care sunt obligaţi prin lege să fie dotaţi cu lanţuri.

Ei, această situaţie din judeţul nostru a apărut din inconştienţa câtorva şoferi, care i-a costat pe mulţi alţii aproape 24 de ore de îngheţ şi disperare, deoarece, când două tiruri rămân înzăpezite unul lângă altul, se formează un dop prin care nici celelalte maşini, poate unele echipate corespunzător, nu mai pot trece.

Segmentul de drum care le-a pus probleme şoferilor blocaţi în acest coşmar avea doar aproximativ 200 de metri şi nu ar fi prezentat probleme pentru niciun autovehicul echipat cu lanţuri. 

Serviciul Poliţiei Rutiere le recomandă şoferilor să ţină cont de următoarele recomandări pentru evitarea unor astfel de evenimente nedorite în trafic.

1. Informaţi-vă din timp cu privire la starea drumului de pe traseul pe care urmează să îl parcurgeţi!. Respectarea acestei reguli nu v-ar fi ajutat în situaţia de mai sus, deoarece starea drumului Galaţi-Tecuci a fost prezentată că fiind bună unor şoferi care au sunat în prealabil la Info Trafic. 

2. Înainte de a pleca la drum, verificaţi starea tehnică a autoturismului şi asiguraţi-vă că instalaţiile de climatizare şi de dezaburire sunt în stare de funcţionare! În astfel de situaţii, aceste sisteme vă pot ajuta să rezistaţi mai mult timp în condiţii extreme. Dotaţi-vă autovehiculul cu anvelope specifice sezonului rece sau cu lanţuri antiderapante. Poate întregul dezastru de la Vameş putea fi evitat dacă această regulă ar fi fost respectată.

3. Păstraţi o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul care circulă în faţa dumneavoastră şi luaţi în calcul faptul că, pe un drum alunecos, distanţa dintre autovehicule trebuie să fie mai mare, iar viteza de deplasare să fie mai redusă, atât pentru a evita coliziunea cu cel din faţă, cât şi pentru a nu fi obligaţi să frânaţi brusc, fapt ce duce la derapare!

Aş adăuga că nu trebuie să acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi de frânare ale autovehiculului!

4. În condiţii de zăpada şi polei, folosiţi cu precădere frâna de motor!

În final, încă o regulă, de data aceasta una pe care şi autorităţile ar trebui să o respecte: dacă nu subestimaţi natura, nu veţi mai fi luaţi prin surprindere de aceasta. 

Citit 1358 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.