Nonviolenţa este arma celor puternici

Nonviolenţa este arma celor puternici
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La Liceul Tehnologic “Radu Negru” s-a desfăşurat sesiunea regională de comunicări ştiinţifice: „Nonviolenţa - antidotul violenţei în şcoală şi în spaţiul comunitar”, activitate care face parte din cadrul proiectului educaţional: “Nonviolenţa este arma celor puternici”, ajuns anul acesta la cea de-a şasea ediţie. Titlul proiectului vine de la o idee a lui Mahatma Gandi, care afirma că „în viaţă, mai uşor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul, violenţa cu abnegaţia".

Proiectul îşi propune dezvoltarea unor abilităţi de gestionare constructivă a conflictelor, de formare a unor capacităţi de comunicare asertivă şi de socializare, precum şi promovarea unui stil de viaţă sănătos, specific vârstei, atât în instituţiile şcolare, cât şi în timpul liber.

Proiectul are patru secţiuni pe tema nonviolentei: videoclipuri şi filme; desen şi afiş; referate şi eseuri pe tema nonviolenţei; proiecte sau activităţi care tratează problematica stopării sau prevenirii violenţei în şcoală.

Prin violenţă se urmăreşte depăşirea propriilor sentimente de inferioritate şi exprimarea dorinţei de putere. Nonviolenţa înseamnă înţelepciune, care trebuie să se bazeze pe armătura sufletească a unor valori: respect, înţelegere, compasiune, toleranţă. Trebuie să conştientizăm că atitudinea este definitorie în abordarea conflictului (şi a oricărui lucru în viaţă), pentru că atitudinea fiecăruia dintre noi generează o atmosferă care se transmite celorlalţi. Swindoll afirma: "Calitatea vieţii depinde 10 la sută de ce mi se întâmplă şi 90 la sută de atitudinile pe care le adopt în faţa lucrurilor pe care nu le pot controla".

Citit 3066 ori Ultima modificare Luni, 27 Mai 2019 00:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.