Rabla pentru electrocasnice se extinde

Rabla pentru electrocasnice se extinde
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Potrivit ghidului publicat recent de Ministerul Mediului, programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate va include în acest an şi televizoare şi maşini de spălat vase.

Astfel, românii vor putea primi vouchere în valoare de 200 de lei pentru televizoare cu eficienţă energetică A şi de 500 lei pentru televizoare cu eficienţă energetică A+. În ceea ce priveşte maşinile de spălat vase, cei interesaţi vor primi vouchere de 300 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică A++ şi 400 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetica A+++.

De asemenea, se vor primi vouchere în valoare de 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++ şi de 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++.

Alte vouchere se vor primi pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire A+++/ A++, în valoare de 400 lei, pentru categoria frigidere, combine frigorifice, lăzi frigorifice sau congelatoare cu eficienţă energetica A++, în valoare de 300 de lei, pentru categoria frigidere, combine frigorifice, lăzi frigorifice, congelatoare cu eficienţă energetica A+++, în valoare de 400 de lei.

Înscrierile se vor face direct la magazin, inclusiv online, iar predarea echipamentului vechi se va face la momentul livrării celui nou-achiziţionat, în cadrul aceleiaşi categorii de produs.

Citit 2947 ori Ultima modificare Joi, 16 Mai 2019 11:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.