Rabla pentru electrocasnice, a doua sesiune

Rabla pentru electrocasnice, a doua sesiune
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că, începând de marţi, 18 iunie 2019, românii se pot înscrie din nou în programul Rabla pentru electrocasnice, care le dă posibilitatea de a-și înlocui electrocasnicele uzate, mari consumatoare de energie, cu unele mai performante din punct de vedere energetic. Această nouă sesiune de înscriere în program s-a deschis după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a încheiat perioada în care se puteau folosi voucherele obținute la sfârșitul lunii mai, iar sumele neutilizate s-au întors în program.

Comunicatul AFM precizează că "suma inițială alocată pentru anul 2019 a fost de 40 milioane lei, această sumă fiind rezervată integral, în timp record, în data de 24 mai 2019. Din rezervările efectuate, persoanele fizice au achiziţionat echipamente în valoare de 11.730.700 lei". Așadar, în a doua sesiune de înscrieri se va pune la dispoziția celor interesați suma rămasă de la prima sesiune, adică peste 28 milioane de lei. Potrivit AFM, în prima sesiune s-au înscris 73.769 de persoane, acestea solicitând 124.018 de vouchere.

Începând cu ediția din acest an a programului Rabla pentru electrocasnice, cei interesați au posibilitatea să ceară bani de la stat, printre altele, și pentru cumpărarea de televizoare, mașini de spălat vase și aparate de aer condiționat portabile. Anul trecut s-au putut achiziționa doar mașini de spălat rufe, frigidere, combine frigorifice, lăzi frigorifice, congelatoare și aparate de aer condiționat.

Citit 2860 ori Ultima modificare Vineri, 21 Iunie 2019 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.