Finanţele schimbă regulile LOTERIEI FISCALE. Bani mai mulţi pentru bonurile mai mici

Finanţele schimbă regulile LOTERIEI FISCALE. Bani mai mulţi pentru bonurile mai mici
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Ministerul Finanţelor Publice a ajuns la concluzia că actualul sistem de premiere al loteriei fiscale nu mai este atractiv pentru populaţie şi a decis să schimbe regulile, astfel încât 80 la sută din premiile totale să fie acordate bonurilor cu valoare mică, de sub 100 de lei.

Ministerul Finanţelor a publicat pe site-ul propriu un proiect de act normativ prin care doreşte să schimbe regulile de acordare a premiilor în cadrul loteriei fiscale. Conform proiectului, în locul unei singure valori unice câștigătoare, extrase din intervalul 1-999 lei inclusiv, vor fi introduse două valori câștigătoare ale bonului fiscal, aferente intervalelor 1- 99 lei inclusiv, respectiv 100- 999 lei inclusiv. Dintre cele 100 de premii posibile, 80 vor fi acordate pentru bonurile din categoria sub 100 de lei, iar restul de 20, pentru cele de valoare mai mare, cuprinse între 100 şi 999 de lei. „Ca urmare a analizării, la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, a datelor statistice referitoare la dispersia pe intervale valorice a bonurilor fiscale în raport cu valorile extrase, s-a constatat că doar în cazul a 6 extrageri (10,17 la sută) din cele 59 organizate în perioada aprilie 2015 - iulie 2019, bonul fiscal câștigător a avut o valoare mică, din intervalul 1-99 lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

În concluzie, Finanțele se declară nemulțumite de faptul că, în urma celor mai multe extrageri, sunt desemnate câștigătoare bonuri cu valori mari, iar loteria a devenit neatractivă pentru marea masă a populației. Din acest motiv, se propune acum ca 80 la sută din premii să fie acordate pentru bonuri cu valoare mică, pe baza ponderii acestora în totalul bonurilor fiscale. În consecinţă, se propune şi divizarea fondului de premiere alocat fiecărei extrageri, în valoare de un milion de lei, în două subfonduri, de 200.000 şi 800.000 de lei, din care să se plătească premiile aferente bonurilor fiscale câștigătoare din intervalele 1-99 lei și, respectiv, 100-999 lei. Se va păstra însă valoarea minimă a unui premiu la nivelul de 10.000 de lei, aşa cum este şi acum.

Din cele 59 de extrageri lunare sau ocazionale ale loteriei fiscale organizate până acum, în perioada 13 aprilie 2015 – 21 iulie 2019, numărul maxim de premii (100) a fost acordat de numai cinci ori, pentru valori ale bonurilor de 135, 142, 79, 20 şi 38 de lei, iar pentru valoarea extrasă de 59 de lei s-au plătit 99 de premii. La şapte dintre extrageri nu s-a acordat niciun premiu, bonurile desemnate atunci câştigătoare având valori de 772, 766, 934, 603, 875, 625 şi, respectiv, 914 lei. La alte 22 de extrageri, numărul maxim al premiilor acordate nu a fost mai mare de trei.

Citit 1960 ori Ultima modificare Duminică, 18 August 2019 13:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.