În județul Galați, 25 de şcoli cu toalete în fundul curţii

În județul Galați, 25 de şcoli cu toalete în fundul curţii
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

La videoconferinţa susţinută ieri de vicepremierul Mihai Viorel Fifor cu prefecţii din toată ţara, judeţul Galaţi a raportat că sunt încă 25 de unităţi de învăţământ în mediul rural care au toaletele în curte, deşi fostul ministru al Educaţiei a alocat încă din februarie fonduri pentru rezolvarea acestei probleme.

Prefectul Dorin Otrocol a declarat că unii primari au demarat lucrările, dar că sunt şi probleme legate de achiziţii şi de contestaţii la licitaţii. Acesta a mai precizat că sunt încă 98 de şcoli în tot judeţul care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare şi 32 care nu au aviz de la ISU. Prefectul a recunoscut că o mare problemă a şcolilor fără autorizaţie este lipsa apei potabile. "În comunele unde se confruntă cu aşa ceva am cerut primarilor să cumpere unităţi mobile de apă potabilă", a menţionat Dorin Otrocol una dintre măsurile pe care le-a luat.

Vicepremierul a cerut urgentarea rezolvării tuturor acestor situaţii. De asemenea, prefecţii vor fi nevoiţi să prezinte o situaţie detaliată în cursul acestei săptămâni.

Citit 3161 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Septembrie 2019 16:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.