Microbuz cu pasageri, lovit într-o intersecţie din Tecuci

Microbuz cu pasageri, lovit într-o intersecţie din Tecuci
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a blocat intrarea în municipiul Tecuci preţ de câteva ore. Impactul dintre un autoturism şi un microbuz cu pasageri a avut loc la intersecţia DE 581 cu strada Gheorghe Petraşcu din cauză că, spun poliţiştii, şoferul maşinii, un bărbat de 31 de ani care venea dinspre Bârlad, ar fi efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate microbuzului care circula regulamentar. În urma coliziunii dintre cele două vehicule, şoferul de 31 ani şi două tinere, de 21 şi respectiv 26 de ani, pasagere în microbuz, au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Poliţiştii au stabilit că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citit 2252 ori Ultima modificare Miercuri, 21 August 2019 15:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.