Locuitorii de la Maşniţă, nemulţumiţi. ”Oare primarul citeşte «Viaţa liberă»?” (FOTO)
Foto: Bogdan Codrescu

Locuitorii de la Maşniţă, nemulţumiţi. ”Oare primarul citeşte «Viaţa liberă»?” (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Câţiva locuitori ai cartierului cunoscut sub numele "La Maşniţă" ne-au aşteptat joi, 7 noiembrie, pentru raidul în cartier, cu nerăbdare, dar şi cu un soi de scepticism, ne-au spus oamenii. "Dumneavoastră tot veniţi de ani buni pe aici, noi ne plângem, dar nu s-a schimbat nimic. Oare primarul citeşte "Viaţa liberă"? Ştie ce se întâmplă? Dacă ştie, de ce ne tratează cu indiferenţă?"

Oamenii s-au plâns că, de câte ori ies din casă, îi apucă disperarea. S-au săturat de mizerie, de aspectul dezolant al împrejurimilor, de lipsa de grijă a autorităţilor care se vede la fiecare colţ de stradă.

"Ne-am plâns acum ceva vreme de chioşcuri. Le-au desfiinţat pe cele de aici. Dar, deşi nu se mai desfăşoară nicio activitate comercială în ele, stau părăsite la colţul străzii. Pe cel de aici l-au dărâmat, dar a rămas talpa din beton, împrejmuită de fiare ruginite. Nu mai vorbim de aspectul urât, dar e un pericol pentru cei care trec", ne spune doamna M. M., supărată. Aceasta susţine că nici peste drum situaţia nu stă mai bine. "E cea mai urâtă intersecţie din oraş. Ca şi cum nu ar fi suficient că avem chioşcuri părăsite, peste stradă sunt altele, cu chiloţi şi alte lucruri înşirate în stradă. Un bazar! De ce suntem forţaţi să suportăm toată această urâţenie?", se plânge în continuare femeia.

Şi nemulţumirile curg de-a valma: trotuarele sunt pline de gropi, la capătul cartierului este singurul rondou din oraş care n-a văzut de ani de zile nicio floare, gardul care trece pe mijlocul străzii Siderurgiştilor n-a văzut niciodată vopseaua de când a fost făcut, mizerie peste tot. Lucruri la care se adaugă, bineînţeles, şi lipsa de civilizaţie a concetăţenilor.

"Peste tot s-au luat măsuri în ceea ce priveşte aceste garaje. La noi au rămas. Problema e că nici măcar nu le-a făcut canalizare. Am văzut cu ochii mei că au venit cu bidoanele în care îşi făcuseră nevoile şi le-au aruncat pe trotuar. Ce am făcut să merităm toate acestea? Plătim aceleaşi impozite ca toţi gălăţenii. De ce nu se mişcă nimic? Ne lovim şi de lipsa de solidaritate dintre oameni şi de nepăsarea autorităţilor!", e de părere a altă femeie, care nu a dorit să-i apară numele în ziar.

"Ne rupem picioarele din cauza gropilor!"

Unul dintre locatari ne-a rugat să-l însoţim până la blocul S4, unde între scările VI şi VII, nici nu se mai vede că a fost vreodată turnat asfalt.

"Este inadmisibil să trăim aşa, de ani şi ani. Sunt gropi peste tot. Dacă vii seara acasă, îţi rupi picioarele. Cei de la asociaţia de locatari au tot făcut demersuri, dar nu s-a întâmplat nimic. Chiar trebuie să trăim aşa? Chiar nu avem niciun mijloc de constrângere pentru a determina autorităţile să facă ceea ce trebuie?", spune D. S.

Situaţia nu este diferită faţă de celelalte cartiere ale oraşului. Însă pare să fi devenit insuportabilă, atâta vreme cât aşteptările locuitorilor sunt înşelate de foarte multă vreme.

Refugiul din staţia de tramvai, un pericol

Cei veniţi la întâlnirea cu reporterii de la "Viaţa liberă" s-au plâns şi de faptul că refugiul din staţia de tramvai, deşi a fost montat la începutul acestui an, fiind cam singura investiţie în zonă, reprezintă un pericol pentru călători. "Au montat refugiul acela, dar n-au venit să repare şi trotuarul pe care aşteaptă călătorii. După ce că e praf şi pulbere, a rămas şi foarte îngust. Când vine tramvaiul în staţie şi când pleacă, te temi să nu te agaţe. E un pericol pentru călători", mai spune D. S.

Garaj şi o curticică

Ca în mai toate cartierele din Galaţi, şi aici o sumedenie de garaje au rămas nedemolate. Însă acestea nu sunt deloc folosite în scopul în care au fost create. Spiritul rural destul de puternic al proprietarilor le-a transformat într-un soi de hambare sau minispaţii de agrement. Aici se depozitează tot ce nu încape în casă, dar se poate face şi un grătar sau o băută cu prietenii, la măsuţa improvizată. Pe lângă construcţia din beton, gălăţenii au îngrădit şi o curticică, unde au plantat viţă de vie. Exact ca la ţară!

O stradă care n-a pupat asfaltul

În timp ce primarii de la sate se laudă care mai de care cu kilometri întregi de străzi asfaltate şi unele localităţi au ajuns să arate mai bine decât Galaţiul, noi ne luptăm în continuare cu săpăturile, gropile, cârpelile şi mocirla, acum că vin vremurile ploioase.

Am scris şi astă-iarnă, în ianuarie, despre strada 13 Decembrie, care arată mai rău decât la ţară. Pe o porţiune destul de mare, artera n-a văzut asfaltul. Gropi foarte mari se umplu cu apă la fiecare ploaie, iar viaţa locuitorilor de aici devine un calvar. Deşi au trecut o primăvară şi o vară, nimeni din administraţia locală nu a făcut măcar o vizită în zonă să vadă care este situaţia.

"Cine să vină? S-au tot făcut hârtii la Primărie. N-a venit nimeni, pentru că strada 13 Decembrie figurează va fiind asfaltată în scriptele lor. Când plouă, mergem prin apă până la genunchi. Canalizări avem, dar se înfundă. De ani buni, situaţia a rămas neschimbată. Ne-am pierdut şi nădejdea că se va rezolva ceva. Impozit plătim la fel ca toţi cetăţenii oraşului, dar noi nu avem parte de aceleaşi drepturi. Ar trebui ca toţi vecinii să cadă de acord şi să nu mai plătim impozit deloc, până nu se toarnă măcar asfalt. De restul, ce pretenţii să mai avem?", spune Alexandrina Rotaru.

Un alt cetăţean, auzind discuţia, vine să-şi spună şi el oful: "Să scrieţi că ne-am săturat de mocirlă, ne-am săturat să ne rupem degetele de la picioare prin gropi şi bolovani, să ne stricăm maşinile, ne-am săturat să trăim parcă la capătul lumii, nebăgaţi în seamă de autorităţi!", spune omul cu năduf.

Plecăm, lăsând în urmă strada. Într-adevăr, locul arată ca după bombardament şi avem o uşoară strângere de inimă că, peste şase luni, când vom reveni în cartier, o vom găsi neschimbată.

Nici gaze, nici electricitate, nici canalizare!

Pe strada 9 Mai 1945, N. I. se plânge de faptul că a fost nevoit să-şi tragă singur la poartă toate utilităţile, deşi plăteşte impozit la fel ca toţi cetăţenii care au deja toate acestea. "Nici măcar canalizare n-are strada. Am fost nevoit să mi-o fac singur. Am cheltuit 10.000 de lei, în loc să-mi termin casa. Cu gazele, la fel. Am chemat firmă să mă racordeze. Nici măcar electricitatea nu era trasă. Aici a fost cel mai trist. Am înnebunit umblând după hârtii şi ştampile. Am cerut să-mi dea pentru cabluri aeriene, dar Primăria mi-a spus să fac cu cablurile îngropate. Mă duc la Apă-Canal să-mi dea autorizaţia şi aflu că pot face lucrarea, dar că trebuie să săpam până la patru metri, pentru că sunt conducte de apă pe dedesubt. Întoarce-te înpoi la Primărie, cere să-ţi aprobe să le tragi pe deasupra. Mori de inimă, plimbându-te între birouri, stând la cozi, alergând după câte o ştampilă pe care funcţionara descoperă în ultimul moment că a uitat să-ţi spună. Stres cumplit. Sunt pensionar. Dacă ştiam la ce mă înham, nu-mi mai trebuia casă. Stăteam la bloc, unde le aveam pe toate aduse la uşă", spune omul, adăugând că fraţii săi au venit cu ideea să-şi construiască acolo o casă împreună.

Maidan şi case în construcţie

Pe strada 9 Mai 1945, există un larg teren pe care tronează anunţuri prin care trecătorii iau la cunoştinţă că acolo se vinde teren. Unii oameni au şi cumpărat şi au început să-şi înalţe şi case. Însă pe zone întinse nu s-a construit nimic, iar bălăriile sunt dese şi mai mari decât un stat de om. Hăţişul nu arată deloc a cartier civilizat, nici măcar nu îmbie potenţialii cumpărătorii să se gândească la faptul că ar putea să-şi aleagă un lot aici. Nu numai aspectul lasă de dorit, dar bieţii oameni care deja au apucat să cumpere sunt împresuraţi de un adevărat focar de infecţie.

Cartier fără parc

Alcătuit dintr-un labirint de străduţe, unde casele arătoase convieţuiesc alături de magherniţe, străjuite de un şir cenuşiu de blocuri, cartierul este unul dintre puţinele locuri din Galaţi unde copiii n-au niciun parc, dar şi băncile pe care să se poată aşeza cineva sunt scumpe la vedere.

Asta în ciuda faptului că, lângă Clinica "Irina", garajele sunt aruncate parcă cu praştia, fără nicio noimă, după un desen realizat de un arhitect parcă nebun. Aici chiar ar fi spaţiu de o parcare sau de un parc pentru copii.

Cu gunoiul lângă bordură

Două sacoşe gemene, pline cu gunoi, fuseseră lăsate de cineva lângă o bordură. Câinii curioşi apucaseră să-şi bage nasurile prin deschizătura lor şi să răscolească o parte din conţinut, pe care l-au şi împrăştiat pe jos. Un lucru care spune multe şi despre gradul de civilizaţie al unora dintre locuitorii Galaţiului, gestul acesta nefiind singular. Însă strigător la cer e faptul că exact peste drum, erau plasate ghenele de gunoi. Diferenţa ar fi fost de fix patru paşi.

Joi, venim în Micro 39C

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă. Astfel, joi, 14 noiembrie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm în Micro 39C, în parcarea magazinului Supeco, pentru a ne spune ce vă nemulţumeşte şi să le sugeraţi autorităţilor ce soluţii pot adopta pentru înfrumuseţarea cartierului. Ne puteţi transmite problemele dumneavoastră şi pe e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citit 11679 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Noiembrie 2019 00:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.