Fără probe de aptitudini la şcolile profesionale

Fără probe de aptitudini la şcolile profesionale
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Calendarul admiterii în învățământul profesional și dual a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit noilor date, înscrierile se vor face între 29 iunie și 6 iulie.

Elevii vor completa fișele de înscriere și dosarele la școlile lor gimnaziale, iar acestea vor depune dosarele la școlile profesionale alese. Conform metodologiei, anul acesta, şcolile profesionale nu mai organizează probe de aptitudini.

Pe 27 mai se vor afişa locurile pentru învățământul profesional de stat.

Broşura va fi postată pe site-urile inspectoratelor şcolare, ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic şi ale unităţilor de învăţământ gimnazial.

Pe 21 iulie, se face afişarea la sediile şi pe site-urile unităților de învățământ profesional a candidaților înmatriculați, dar şi numărul locurilor rămase libere, după depunerea dosarelor de înscriere în etapa I de admitere şi rezolvarea cazurilor speciale.

Citit 1583 ori Ultima modificare Luni, 25 Mai 2020 09:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.