Alimente și produse de igienă din partea Uniunii Europene, sprijin pentru persoanele defavorizate

Alimente și produse de igienă din partea Uniunii Europene, sprijin pentru persoanele defavorizate
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

O nouă etapă de distribuire a pachetelor cu alimente și a produselor de igienă din partea Uniunii Europene pentru persoanele defavorizate va începe miercuri, 10 martie 2021, anunţă Primăria municipiului Galați. Pachetele vor fi acordate prin intermediul Cantinei de Ajutor Social, în centrul de distribuție din Piața Țiglina 1, în parcarea laterală, pe baza buletinului de identitate, iar programul va fi de luni până vineri, între orele 8,00 și 16,00.

„Beneficiarii programului sunt persoanele titulare ale dreptului la venit minim garantat și familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei. Mai pot primi ajutoare și persoane aflate temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, persoane dependente, aflate și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate), însă numai în cazul în care există stocuri de produse după epuizarea distribuirii pentru primele două categorii menționate”, precizează Primăria.

Fiecare beneficiar final va primi o cutie cu produse alimentare și o cutie cu produse de igienă. Pachetul alimentar cântărește 25,3 kg și conține făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, pate de ficat, compot de fructe și gem de fructe. Pachetul de igienă conține periuțe și pastă de dinți, șampon pentru copii și adulți, săpun lichid și detergent.

Conform Primăriei, pentru a putea ridica produsele comunitare beneficiarii trebuie să se prezinte cu următoarele documente, în original: buletinul persoanei titulare; buletinul soțului/soției/concubinului/concubinei; certificatul de naștere al copilului sau cartea de identitate (după caz).

Municipalitatea precizează că distribuirea pachetelor cu produse alimentare (tranșa a doua) și produse de igienă (tranșa a treia) face parte din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2019/2021), derulat de Uniunea Europeană.

Citit 4098 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Martie 2021 15:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.