Gabriel Panaitescu a început al treilea mandat de prefect

Gabriel Panaitescu a început al treilea mandat de prefect
În imagine, prefectul Gabriel Aurelian Panaitescu
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În cursul zilei de miercuri, 3 martie 2021, Gabriel Aurelian Panaitescu, cu susținerea alianței USR PLUS și cei doi subprefecți desemnați de partidul Național Liberal, Andra Mihaela Costache și Paul Cristea au fost numiți în funcție, conform hotărârilor de Guvern publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Numirile și-au făcut efectul începând cu data de joi, 4 martie 2021, când cei trei oficiali au depus jurământul de învestire în cadrul unei ceremonii în sistem de videoconferință, după orele prânzului.

Cu această ocazie, reinstalat în funcția de prefect, Gabriel Panaitescu a declarat că încearcă să își asume toate responsabilitățile pe care le are față de cetățenii județului Galați. ”Deocamdată, încercăm să stopăm pandemia, inclusiv prin această campanie de vaccinare. În ceea ce privește coordonarea instituțiilor deconcentrate eu sunt de părere că fiecare director își va face datoria. De altfel, ca inspector guvernamental, am monitorizat aceste instituții și atunci când a fost cazul am discutat cu conducătorii acestora pentru rezolvarea problemelor”, a mai precizat Panaitescu.

În nici 18 luni de guvernare liberală, instituția din strada Domnească nr. 56 a cunoscut trei schimbări de nume în fotoliul de prefect al județului.

În foto galerie, subprefectul Andra Mihaela Costache și subprefectul Paul Cristea:

Citit 2566 ori Ultima modificare Vineri, 05 Martie 2021 11:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.