Amenzi pentru nerespectarea normelor privind Covid-19

Amenzi pentru nerespectarea normelor privind Covid-19
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În ultimele 24 de ore au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale în acțiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu Sars-Cov-2. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun. În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 1.216 de persoane, 125 societăți comerciale, 351 de locații (restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă etc.), precum și 91 de mijloace de transport persoane. În consecință, au fost aplicate 49 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID–19. În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale MAI și instituții cu atribuții de control, vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor legale.

Citit 1306 ori Ultima modificare Vineri, 07 Mai 2021 11:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.