Strategii şi proceduri ale CJ, finanțate cu fonduri europene

Strategii şi proceduri ale CJ, finanțate cu fonduri europene
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Peste 1,67 milioane de lei reprezintă bugetul total al proiectului Consiliului Județean (CJ) Galați de capacitate administrativă ridicată, prin investiții integrate și complementare, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020. La conferința prilejuită de închiderea acestuia, vicepreședintele CJ, Doina Cucu, a menționat că "după sute de ore de dezbateri și de discuții, finalizarea proiectului oferă instituției o strategie utilă pentru atragerea fondurilor europene în județ". De altfel, printre rezultatele proiectului se numără atât elaborarea strategiei de dezvoltare a județului Galați până în anul 2028, precum și un plan strategic instituțional și proceduri operaționale și de sistem pentru aplicarea acestuia.

Totodată, a fost elaborat un cadru comun de autoevaluare a modului de funcționare a instituțiilor publice (CAF), implementat la nivelul CJ, dar și în cadrul altor cinci instituții subordonate: Biblioteca "V. A. Urechia", Centrul Cultural "Dunărea de Jos", Complexul Muzeal de Științele Naturii, Muzeul de Artă Vizuală și Muzeul de Istorie.

Nu în cele din urmă, a fost creat un proces de retrodigitalizare a documentelor din arhiva CJ și de administrare electronică a acestora.

De menționat că, în cadrul proiectului, cofinanțarea eligibilă asigurată de Județul Galați a fost de doar circa 33.000 de lei.

Citit 1591 ori Ultima modificare Joi, 13 Mai 2021 12:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.