Regulament pentru accesul liber al copiilor şi adulţilor în curtea şcolii. Proiect de hotărâre depus de grupul PNL
Foto: Anca Melinte

Regulament pentru accesul liber al copiilor şi adulţilor în curtea şcolii. Proiect de hotărâre depus de grupul PNL
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Un proiect de hotărâre privind accesul gratuit al copiilor şi adulților în curțile, pe terenurile de sport în aer liber și în spațiile de recreere amenajate aflate în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din Galaţi a fost propus de grupul consilierilor locali PNL. Iniţiatorii - Anamaria Hărabor, Marta-Iozefina Bencze, Eduard-Dănuț Ciulei, Vasile Lupu, Valeriu-Laurențiu Onose și Adriana Silion - stabilesc printr-un regulament când şi în ce condiţii este permis accesul, drepturile şi obligaţiile utilizatorilor, şcolilor şi agenţilor de pază. Iată cele mai importante prevederi.

Regulamentul propus de grupul PNL din Consiliul Local vizează unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care dispun de curţi, terenuri de sport în aer liber și spații de recreere amenajate. Sunt exceptate grădiniţele, şcolile şi liceele speciale, dar şi unităţile de învăţământ care intră în consolidare şi reabilitare, pe durata lucrărilor. Fiecare şcoală va avea dreptul de a-şi stabili un regulament propriu cu introducerea de noi reglementări specifice, dar fără a nesocoti prezentele reglementări.

„Este permis accesul gratuit în curţile și pe terenurile de sport în aer liber ale unităților de învățământ preuniversitar de stat tuturor copiilor și adulților în vederea desfăşurării activităților sportive”, prevede Regulamentul. Accesul va fi permis zilnic în timpul vacanţelor şcolare, şi în cele în care nu se desfăşoară cursuri, de la 8,00 – 21,00. Acest interval orar poate fi restrâns pentru ca activităţile sportive să se desfăşoare în condiţii de lumină naturală.

În zilele în care au loc cursuri școlare, examene, olimpiade sau festivităţi, programul va începe la o oră după finalizarea respectivelor activităţi.

Obligaţii pentru utilizatori

Conform regulamentului, copilul cu vârsta sub zece ani trebuie să fie însoțit obligatoriu de un aparținător (părinți, bunici, frați majori), care să îl supravegheze, iar adultul răspunde pentru faptele minorului. Cert este că atât copiii, cât şi adulţii se vor supune autorităţii agentului de pază, pe toată durata utilizării terenului de sport sau a şederii în curtea şcolii.

Ei vor avea obligaţia să folosească terenurile de sport din curtea școlii numai pentru a practica sporturi conforme cu amenajările, instalațiile specifice și dotările existente. Regulamentul mai prevede că utilizatorii vor avea acces la toaletele ecologice exterioare existente sau care vor fi montate special pentru a deservi activităţile sportive.

Obligaţiile agentului de pază

„Unitatea de învăţământ poate limita/îngrădi accesul la curtea şcolii şi/ sau terenurile de sport în aer liber dacă aceasta este în renovare şi astfel integritatea fizică a utilizatorilor şi aparţinătorilor lor este pusă în pericol”, stipulează Regulamentul.

Documentul prevede evacuarea imediată de către agentul de pază a persoanelor care folosesc spațiul în alte scopuri decât cele sportive, care sunt în stare de ebrietate, consumă băuturi alcoolice sau substanțe psihotrope, care fumează sau au un comportament care lezează opinia publică sau îi deranjează pe ceilalți utilizatori ai curților și terenurilor de sport.

Tot agenţii de pază vor trebui să gestioneze eventualele altercații dintre utilizatori și/sau însoțitorii acestora, apelând, după caz, la intervenția Poliției Locale.

„Distrugerea dotărilor, echipamentelor, spațiilor aparținând terenurilor de sport atrag după sine suportarea cheltuielilor de reparaţii / înlocuire a dotărilor, echipamentelor, spațiilor aparținând terenurilor de sport care au suferit distrugeri si consecințele prevăzute de reglementările legislației în vigoare”, prevede Regulamentul. Din păcate, nu se specifică şi cui i se impută toate acestea.

Nu mai puţin adevărat este că multe şcoli şi-au închiriat terenurile sau amenajările de sport. Rămâne de văzut şi dacă proiectul PNL va ajunge hotărâre de Consiliu Local.

Citit 4024 ori Ultima modificare Duminică, 25 Iulie 2021 14:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.