Ieri a fost Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului, prilej de alocuţiuni şi şedinţe solemne în parlamente, de declaraţii ale şefilor de state, de îngrijorări referitoare la recrudescenţa discursului urii faţă de tot ceea ce este diferit, primul pas către o repetare nedorită a istoriei. Ştim, conştiinţa colectivă este supusă presiunii asaltului de informaţii false, fiind tot mai greu să le ţinem piept, atât ca persoane individuale, cât şi ca instituţii de presă. Memoria colectivă este şi ea targetată, se doreşte o uitare a urâtului, a răului în formă pură, se profită de lipsa educaţiei sau de superficialitatea ei pentru a se induce ideea că, de fapt, Holocaustul nici n-ar fi existat, este doar o exagerare a evreilor care, iată, au vrut ţară şi au una, au vrut sau vor recompense materiale de la statele vinovate sau urmăresc o supremaţie mondială bazată nu doar pe un simţ ascuţit al afacerilor, dar şi pe o loialitate adresată exclusiv către propria etnie.
Şi dacă este adevărat că evreii au din plin talent în afaceri, aşa cum au şi talent la limbi străine, dar şi un deosebit simţ artistic, explicaţia stă în ceva foarte simplu, dar, în realitate, extrem de profund: educaţia. Când nu ai nimic, când eşti prigonit mii de ani, când eşti tăvălit, dispreţuit şi considerat o rasă inferioară, singura salvare pe care o ai este cultivarea susţinută a inteligenţei, acumularea de informaţii şi folosirea lor în mod adecvat pentru a-ţi asigura supravieţuirea. Nu este de mirare, astfel, că, dacă ne uităm la listele de absolvenţi ai Liceului "Vasile Alecsandri" din perioada când comunitatea evreiască din Galaţi era puternică, vedem că majoritatea elevilor celebrei instituţii de învăţământ îi aparţinea. Nu este întâmplător că membrii etniei deveneau medici, profesori, ingineri, meserii apreciate şi pentru care îţi trebuia şcoală multă. Atunci când nimic altceva nu te salvează, educaţia este singura speranţă a unei naţii.
Celor care au dubii referitoare la existenţa Holocaustului şi la acurateţea datelor privind uciderea etnicilor evrei şi romi, le recomand să citească mărturiile de pe site-ul dedicat www.inshr-ew.ro/holocaustul-in-romania, să urmărească emisiunile de la tv sau filmările cu supravieţuitori care spun cum le-au fost omorâţi părinţii şi fraţii la Auschwitz-Birkenau (unde, apropo, se poate merge în vizită) sau cum au supravieţuit graţie unor oameni cu suflet mare - printre care şi mulţi etnici români şi maghiari de pe teritoriul nostru - care i-au salvat, câştigându-şi astfel, pentru posteritate, titlul de "drept între popoare". Uităm doar dacă vrem. Urâm doar dacă vrem. Restul e istorie şi depinde doar de noi de care parte a ei ne situăm.