O părticică din lemnul Sfintei Cruci, spre închinare la Catedrala din Galați

O părticică din lemnul Sfintei Cruci, spre închinare la Catedrala din Galați
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, Duminica Sfintei Cruci, 19 martie, a fost şi în acest an prilej sporit de rugăciune şi de filantropie.

”La Galaţi, înainte de începerea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a adus la Catedrala Arhiepiscopală, din patrimoniul sacru al Reşedinţei arhiepiscopale, racla ce adăposteşte o părticică din lemnul Sfintei Cruci.

Spre evlavia şi bucuria duhovnicească a slujitorilor şi a credincioşilor, acest odor de mare preţ a fost adus în cadrul unei procesiuni şi aşezat spre a fi venerat în pronaosul catedralei. În continuare, ierarhul Dunării de Jos, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi, a săvârşit rânduiala specială de scoatere a Sfintei Cruci spre închinare şi a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. Pe parcursul slujbei, mulţi credincioşi s-au rugat şi s-au închinat cu credinţă şi multă evlavie cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Marcu, în care se vorbește despre lepădarea de sine, asumarea crucii și urmarea lui Hristos pentru dobândirea mântuirii.

”După Sfânta Liturghie, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, preoţii slujitori, membrii organismelor parohiale şi tinerii voluntari au organizat acţiuni social-filantropice în cadrul unor instituţii sociale – spitale, aziluri de bătrani, cămine de copii, penitenciare – înţelese ca prelungire a puterii izvorâte din razele Sfintei Cruci de la Sfintele Altare către altarele vii, fraţii şi surorile aflaţi în boală, în suferinţă şi în lipsuri.

O astfel de acţiune s-a desfăşurat şi la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Ierarh Spiridon“ din Galaţi. Bătrânii instituţionalizaţi aici au primit daruri prin grija şi dragostea slujitorilor şi credincioşilor de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din municipiul Galaţi.

Vârstnicii au fost binecuvântaţi, încurajaţi şi alinaţi în greutăţile şi suferinţele lor de preoţii gălăţeni, oferindu-le cu acest prilej şi câteva lucruri necesare zi de zi, precum îmbrăcămite, încălţămite, produse de igienă personală şi alte daruri.

Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Citit 1523 ori Ultima modificare Marți, 28 Martie 2023 09:27

3 comentarii

  • postat de Prometeus
    Miercuri, 22 Martie 2023 09:53
    95.76.59.***
    Biserica si statul te vrea supus, needucat (sa citesti dar numai povesti si basme de ale lor), sa donezi catre locasuride cult si sa platesti taxe (de botez, cununie, inmormantare, desi trebuiesc asigurate gratis, deoarece preotii sunt platiti de guvern/ministar, iar bisericile sunt finantate in pri
    0
    0
  • postat de Vasile
    Miercuri, 22 Martie 2023 00:08
    84.241.203.***
    Cred ca nu ai inteles ce vrea sa spuna Biblia, Rares
    0
    0
  • postat de Rares Pop
    Marți, 21 Martie 2023 20:17
    77.63.35.***
    Parca Biblia spune sa nu ne facem chip cioplit.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.