Pe cine deranjează Paul Goma?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Protestul tinerilor din Chişinău: Mişcarea tinerilor „Democraţia ACASĂ” (DA) a adresat preşedintelui interimar Mihai Ghimpu şi ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, o Notă de protest, în care îşi exprimă îngrijorarea şi nemulţumirea faţă de „modul în care e tratată familia scriitorului Paul Goma, căreia i-a fost blocată, în mod inexplicabil, întoarcerea acasă, anunţată pentru 2 octombrie 2010”.

„De-a lungul lunilor august şi septembrie 2010, autorităţile moldovene şi conducerea Uniunii Scriitorilor de la Chişinău s-au tot întrecut în promisiuni că, la 2 octombriE, îl vor readuce acasă, în actuala R. Moldova, pe celebrul scriitor disident Paul Goma, originar din s. Mana, jud. Orhei, Basarabia, personalitate cu renume mondial, luptător anticomunist exilat la Paris în 1977, care a dedicat dramei Basarabiei circa 60 de opere, încercând să ne salveze pe noi, cei de aici, de închisoarea şi de teroarea bolşevică.

Paul Goma este, deci, conaţionalul nostru care, în ciuda tuturor suferinţelor prin care a trecut împreună cu familia sa, nu ne-a uitat, nu ne-a trădat, dimpotrivă, ne-a fost, decenii în şir, avocat înflăcărat în Occident şi clopotar al redeşteptării naţionale”, se spune în scrisoare.

Nemulţumiţi că scriitorului nu i s-a acordat cetăţenia RM, nici distincţia „Ordinul Republicii” şi nici măcar un mesaj de felicitare cu ocazia celei de-a 75-a aniversări”, autorii Notei de protest solicită publicarea motivelor exacte ale neacordării până în acest moment a cetăţeniei RM pentru scriitorul Paul Goma şi familia sa - soţia Ana Maria şi Filip Ieronim.

* Seara românească în SUA: Biserica Ortodoxă Română „Înălţarea Domnului” din Hayward, California, alături de preotul paroh Gabriel Curpene şi de Comitetul de Doamne, organizează sâmbătă, 16 octombrie, în sala mare a bisericii „Grace Lutheran Church”, o seară românească de neuitat la „Hanul Ancuţei”.

* Concert de acordeon la Paris: Pe 16 octombrie, ora 20.30, şi pe 30 octombrie, ora 15.00, la Pavillon Baltard din Paris, în cadrul seriei de concerte intitulate „Odiseea acordeonului”, poate fi ascultat Emy Drăgoi, artist român stabilit în Franţa din 1996.

* Concurs fotografic: Chiesa di San Guglielmo, Piazza Mazzini, din localitatea italiană Chieri va găzdui duminică, 24 octombrie, faza finală a concursului fotografic „România mea!”, organizat de Asociaţia Aripi de Lumină, sub patronajul Bisericii Ortodoxe Române  Sf. Ierarh Grigorie Dascalu din oraş.

* Filarmonica Banatul pleacă în Franţa: Filarmonica Banatul din Timişoara va concerta sâmbătă, 16 octombrie, la Conservatoire Edgar Varése din localitatea franceză Gennevilliers.

Citit 809 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.