De ce ar trebui să consumăm cât mai des mere?

De ce ar trebui să consumăm cât mai des mere?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În primul rând, merele oferă o porţie generoasă de fibre solubile (patru grame la un măr mediu, 95 de calorii). În plus, îţi furnizează şi Vitamina C, 14 la sută din necesarul zilnic, care îmbunătăţeşte sistemul imunitar.

Merele sunt indicate şi în curele de slăbire, pentru că potolesc senzaţia de foame, fără să vină cu prea multe calorii. Un studiu recent realizat în Florida (SUA) a arătat ca până şi merele confiate ajută în cura de slăbire. În plus, indiferent că sunt consumate astfel sau proaspete, au capacitatea de a cobori colesterolul. Se crede că asta se întâmplă datorita unui antioxidant numit pectina.

În plus, o alta cercetare realizată în Iowa (SUA), care a presupus monitorizarea a peste 34.000 de femei timp de 20 de ani, a arătat că merele sunt asociate cu un risc mai mic de mortalitate de pe urma bolilor de inimă şi cardiovasculare. Iar la începutul acestui an, cercetătorii finlandezi au demonstrat, în urma unui studiu care s-a întins pe 28 de ani, realizat pe aproape 10.000 de bărbaţi si femei, că cei care consumă frecvent aceste fructe au cel mai scăzut risc de atac cerebral.

Marii consumatori de mere, cei care sub o formă sau alta le consumă zilnic, sunt şi mai puţin predispuşi la sindromul metabolic, cea ce măreşte vulnerabilitatea la boli de inimă şi diabet.

Un măr este şi gustarea ideală înainte de a merge la sală, pentru că măreşte rezistenta organismului la efort, graţie unui antioxidant pe care merele îl conţin, quercitina, disponibil şi sub formă de supliment.

Citit 10162 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Noiembrie 2011 12:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.