Băiatul de 14 ani rănit după ce o dronă rusească a explodat pe blocul BR1B din Mazepa a fost externat din spital în cursul zilei de luni, 8 iunie.
Medicul curant al adolescentului, Andreea Avram, a declarat, pentru news.ro, că semnele şocului post-traumatic vor rămâne pe termen lung. ”A fost o provocare emoţională să tratăm victime ale unui conflict armat. Sperăm să fie primul şi ultimul caz de acest gen”, a declarat medicul. Dr. Andreea Avram, medic primar chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" din Galaţi, a explicat parcursul medical al pacientului, din 29 mai, momentul internării, până la externare. "Pacientul s-a externat cu stare generală bună, cu plăgi vindecate pe aproximativ 80% din suprafaţa arsă. Durata internării a fost de 11 zile, timp în care a fost pansat zilnic. Mai necesită îngrijire în regim ambulatoriu. Nu va rămâne cu sechele postcombustionale", a spus medicul. "Din punct de vedere psihologic, a depăşit destul de uşor această perioadă, însă semnele şocului post-traumatic vor rămâne pe termen lung", a mai precizat dr. Avram.
Mama băiatului a fost deja externată din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi şi este într-o stare bună de sănătate. Ea a fost internată cu arsuri şi traumatisme uşoare.
Atât mama, cât şi băiatul de 14 ani primesc consiliere psihologică.

