Cine îi cunoaşte? Trei tineri au EVADAT de la Penitenciarul Tichileşti

Cine îi cunoaşte? Trei tineri au EVADAT de la Penitenciarul Tichileşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trei minori, încarceraţi în Penitenciarul de la Tichileşti, au reuşit să evadeze marţi dimineaţă. "Personalul unităţii a sesizat, în jurul orei 11,00, lipsa a trei minori clasificaţi în regimul deschis, sancţionaţi cu măsura internării într-un centru de detenţie. Minorii au părăsit gospodăria agro-zootehnică a unităţii de detenţie, unde desfăşurau activităţi educative specifice programului de grădinărit", se arată într-un comunicat de presă remis de Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti.

Imediat ce a fost sesizată dispariţia celor trei minori a fost alarmat personalul unităţii şi Poliţia Brăila. "Conform protocolului de cooperare încheiat între instituţii s-au constituit puncte de control în zonă, precum şi echipe de căutare pe traseul pe care, probabil, se deplasează fugarii", se mai arată în comunicat.

Din primele verificări efectuate s-a stabilit că aceştia au părăsit Gospodăria Agro-Zootehnică a penitenciarului, aflată în apropierea locului de detenţie, cu intenţia de a ajunge la Gara CF Brăila, de unde intenţionau să plece cu trenul către localităţile de domiciliu. Pentru tinerii evadaţi s-a solicitat şi confirmat darea lor în urmărire la nivel naţional”, ne-a declarat Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii brăileni au dat publicităţii şi semnalmentele celor trei evadaţi. Este vorba despre Andrei-Constantin Adam, de 17 ani - domiciliat în comuna Jitia, satul Jitia, judeţul Vrancea, care are 1,76 metri înălţime, păr negru, faţă ovală, statură atletică. La momentul evadării era îmbrăcat cu tricou alb, bluejeans albaştri, pantofi sport albi.

Al doilea evadat este Iulian Bogdan Cantaragiu, 16 ani, domiciliat în comuna Mărăşti, satul Filipeni, judeţul Bacău. Cantaragiu are 1,70 metri înălţime, păr negru, faţă ovală, ten măsliniu, statură atletică. La momentul evadării era îmbrăcat cu maletă de culoare neagră, pantalon lung negru, pantofi sport albaştri.

Al treilea evadat este Petru Alexandru Costin, 17 ani, domiciliat în satul Răcăciuni, judeţul Bacău, care are 1,70 metri înălţime, păr negru, faţă ovală, ten măsliniu, statură atletică. La momentul evadării acesta era îmbrăcat cu hanorac negru cu glugă albastră având pe spate înscrisul „YES/NO”, pantalon de trening albastru, pantofi sport maro.

Toţi cei care pot da relaţii despre cei trei tineri sunt rugaţi să sune la cel mai apropiat post de poliţie.

Citit 2506 ori Ultima modificare Marți, 01 Iulie 2014 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.