Peste 100 de gălățeni au PROTESTAT împotriva VACCINĂRII obligatorii

Peste 100 de gălățeni au PROTESTAT împotriva VACCINĂRII obligatorii
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

În jur de 120 de persoane au protestat în această după-amiază, la Galați, împotriva proiectului de lege care prevede obligativitatea vaccinării. Participanții s-au întâlnit în parcul VIP din Țiglina I, de unde au pornit în marș către Prefectura Galați. Evenimentul a fost anunțat pe Facebook de Asociația ”Și noi suntem copiii voștri” - Galați.

Protestatarii, în mare parte părinți însoțiți de copii, au adus cu ei o portavoce și zeci de pancarte pe care erau scrise mesaje împotriva intenției autorităților de a impune prin lege vaccinarea obligatorie a copiilor și a adulților. Pe bannere se putea citi: "Libertatea e un drept, vaccinarea e o alegere", "Unde există risc, trebuie să existe alegere", "Vrem medici, conștiință, nu funcționari publici", ”Nu vrem vaccinuri cu forța” sau ”Mama alege pentru mine”.

”Vaccinarea trebuie să continue, însă nu suntem de acord ca acest aspect să devină obligatoriu prin lege. Din contră, noi, cei prezenți aici, credem că libertatea este cea care trebuie să primeze. Este dreptul meu să aleg dacă mă vaccinez sau dacă îmi vaccinez copilul. În situația în care vaccinarea devine o obligație, statul nu își asumă nicio responsabilitate în cazul apariției unor efecte adverse. Tocmai de aceea și cu atât mai mult părinții au dreptul să decidă informat. Nu s-au organizat sesiuni de informare în care să ne fie făcute cunoscute toate aspectele legate de beneficii și de riscuri. Nu așa ar fi fost normal, înainte să decizi votarea unei astfel de legi? Sunt multe informații contradictorii care circulă pe internet și, pe bună dreptate, părinții sunt nedumeriți. Cred că aici autoritățile reprezintă și interesele industriei pharma”, a explicat unul dintre protestatari.

Plenul Senatului a adoptat luni, 23 octombrie, cu 99 de voturi ”pentru” şi cu o abţinere, proiectul de lege al Guvernului privind vaccinarea obligatorie, care prevede sancţiuni pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor. Proiectul prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. La înscrierea în unităţile de învăţământ va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B. Camera Deputaților este forul decizional în acest proiect de lege.

Ce se întâmplă în restul Uniunii Europene

În Uniunea Europeană, în momentul de față, în jumătate dintre ţările membre nu există scheme obligatorii de vaccinare. În rest există însă cel puţin un vaccin obligatoriu. În Franţa, spre exemplu, trei tipuri de vaccin sunt obligatorii pentru copii: cele împotriva difteriei, tetanosului şi poliomielitei. Celelalte sunt doar recomandate. La începutul lunii iulie a acestui an, premierul francez a anunţat că numărul vaccinurilor obligatorii pentru copiii mici va trece de la trei la 11, începând de anul viitor.

Citit 4188 ori Ultima modificare Duminică, 26 Noiembrie 2017 17:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.