Votăm ca-n Caragiale, trăim ca-n Kafka

Miercuri, 02 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu mi-am propus să fiu fatalist, însă ceea ce se întâmplă cu societatea românească modernă nu-mi poate trezi în nici un caz gânduri optimiste. Nu de alta dar am început să şchiopătăm îngrozitor şi, se pare, iremediabil, în mai toate domeniile fundamentale ale (ca să zic aşa) ştiinţei şi tehnicii. Se pot da exemple cu grămada. Să luăm ca studiu de caz, să zicem, medicina. Mi-a fost dat zilele trecute să cunosc un tânăr medic gălăţean proaspăt întors din străi ...

Jos pălăria, Staer! Respect, Menarom!

Sâmbătă, 28 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Haideţi să fim obiectivi! Nu e deloc uşor, în zilele noastre, să fii un om de afaceri responsabil, priceput şi performant. Capitalismul nu mai e ce a fost (vorbesc de sensul definit de „părinţii” acestei filosofii economice), iar curajul şi norocul nu mai sunt elementele esenţiale ale unei afaceri. Acum este nevoie de ceva mai mult decât atât, adică de multă pricepere managerială (iar asta nu se învaţă la o partidă de table, ci la şcoală), iar cine nu dispune de aşa cev ...

Ne-am inundat cu mâna noastră!

Vineri, 13 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
An de an, cam de prin 2002 încoace, avem parte în judeţul Galaţi de câte o inundaţie. Ba îşi face de cap Dunărea, ba Siretul îşi revarsă furia pe megieşi, ba face ravagii câte o rupere de nori. În ultimii 11 ani, trei sferturi dintre localităţile gălăţene s-au confruntat cu pagube produse de viituri, semn că deja avem de-a face cu un fenomen, nu cu o întâmplare izolată. Nu o să insist pe schimbările climatice. A curs deja foarte multă cerneală pe această temă şi s- ...

Vrea cineva nişte miliarde de euro?

Marți, 03 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Strategia europeană a Dunării. Sună teribil de pompos. Te ia, aşa, cu un pic de fiori când rosteşti sintagma. Parcă te simţi mai înalt, mai deştept şi cu portofelul mai gros. Deh, fudulia românească… În fapt, chiar am putea fi mai deştepţi şi cu portofelul mai plin. Numai să vrem să facem asta, căci Uniunea Europeană pune la bătaie, pentru amintita strategie, câteva zeci de miliarde (repet: miliarde) de euro. Evident, nu e om care să nu se întrebe pentru ce se varsă ...

DNA bate Poliţia. La încredere

Vineri, 16 August 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Recent, INSCOP a dat publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie legat de încrederea populaţiei României în instituţiile publice. Deşi nu am putea spune că sunt surprize colosale, sondajul amintit scoate la iveală o serie de evoluţii foarte interesante ale încrederii, care „aleargă” de la o instituţie la alta într-un ritm alert. Evident, nu mai miră pe nimeni faptul că românii se bazează pe Armată (64,6%) şi pe Biserică (63,9%), deşi ambele instituţii sunt în sc ...

Aşa se deturnează banii Spitalului Judeţean

Miercuri, 14 August 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi nu mai are, de ceva vreme, medic epidemiolog. Iar cu asta nu-i de joacă! E o mare bilă neagră pentru o instituţie care are deja pretenţii universitare, căci facultatea de medicină ctitorită de doctorul Nechita este, în ciuda criticilor, o certitudine. De ce nu mai are epidemiolog spitalul cel mai mare din judeţ este o poveste tare încâlcită, cu accente care duc cu gândul la multe lucruri necurate. Autorităţile evită şmechereşte să spun ...

Cum sunt batjocoriţi 150.000 de gălăţeni

Marți, 06 August 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ceea ce se întâmplă la Galaţi cu apa caldă poate fi un studiu de caz legat de dezagregarea serviciilor publice din România. E clar, autorităţile îşi arată tot mai des neputinţa în a asigura cetăţenilor apă, căldură, canalizare, asistenţă medicală sau transport civilizat, semn că sistemul este putred până-n măduva oaselor, iar impozitele plătite de contribuabili au ajuns simple „surse bugetare” pentru salarii, sporuri şi achiziţii şi lucrări controlate de comisio ...

Ce lăsăm moştenire generaţiilor viitoare?

Joi, 25 Iulie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vă mai amintiţi sloganul „Nu ne vindem ţara”? A fost preferatul maselor de manevră în cursul guvernărilor de stânga din perioada 1990-1996, iar din el a derivat o lozincă ce părea iniţial doar o glumă, dar care s-a dovedit ulterior enervant de adevărată: „Nu ne vindem ţara, o dăm pe degeaba”. Deşi au trecut două decenii de la acele vremuri contradictorii, ideile de atunci încă n-au apus. Constat cu tristeţe că în multe instituţii şi la multe persoane există în ...

Cum afli că ai devenit șantajabil

Sâmbătă, 20 Iulie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Chiar dacă s-ar putea crede că sintagma „etajul şi şantajul” este o invenţie a vremurilor moderne, trebuie să ştiţi că, de fapt, ea este veche de aproape 100 de ani. A fost creată la cafenea, pe malul Dâmboviţei, pentru a descrie o stare de spirit de care nu erau străini nici funcţionarii statului, nici oamenii de afaceri şi nici măcar ziariştii. Însă şantajistul interbelic român era aproape un romantic în comparaţie cu şantajistul modern. Cel de acum nu-şi mai pune ...

Contorul de furat poporul/ De ce s-a scumpit apa rece

Vineri, 19 Iulie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Iar se scumpeşte apa rece. Am pierdut deja şirul creşterilor de preţ, dar am sub ochi finalitatea: preţul s-a dublat în mai puţin de trei ani. Sper să nu mă înşele memoria, dar, la Galaţi, apa potabilă a avut, din 2010 încoace, cea mai explozivă majorare de preţ dintre toate produsele şi serviciile furnizate populaţiei. Foarte mulţi cititori ne cer să explicăm DE CE s-au produs aceste scumpiri agresive. Răspunsul nu e deloc simplu. Depinde cum priveşti problema. Spre exemp ...
Pagina 2 din 5