Festivalurile din mahalaua Rizer

Sâmbătă, 13 Iulie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Somnul raţiunii naşte monştri. Atunci când celebrul artist Francisco Goya rostea această expresie, în urmă cu mai bine de 200 de ani, cu siguranţă că nu se gândea că va pune bazele unei filosofii administrative cu aplicabilitate în România secolului 21. La origine, logica acestui dicton nu avea nici cea mai mică legătură cu politica, ci era o încercare de definire a artei, filtrată printr-o estetică a urâtului pe care Goya a dus-o la perfecţiune în pictură. Însă cum via ...

Mi-e dor de nişte profesionişti

Marți, 02 Iulie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am crezut întotdeauna în specialişti. Adică în oamenii care ştiu şi pot să facă un lucru la nivel excepţional. Sunt fascinat de persoanele care nu-şi datorează ascensiunea profesională pilelor, carnetului de partid, soacrei sau şpăgii, ci doar priceperii, cinstei şi demnităţii proprii. Vorba marelui povestitor din Humuleşti: „Dacă-i copil să se joace; dacă-i cal, să tragă; dacă-i popă, să cetească”. Aşa ar trebui să funcţioneze ...

Halal să vă fie, mişeilor!

Miercuri, 12 Iunie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Este jenant să recunoaştem, dar e clar că Galaţiul a cam ajuns de râsul lumii. Din toate punctele de vedere: urbanistic, economic, social, politic. Pe bună dreptate, găina vecinului nu doar că ni se pare curcă, ci e deja ditamai curcanul. În vreme ce alţii au progresat serios, noi am rămas la orătania noastră amărâtă, moştenită - după ce a fost abuzată până la epuizare - de la alde Durbacă şi compania. Buba e că şi şansele de revenire sunt tot mai palide, căci galina ...

Şpagă sau groază?

Joi, 06 Iunie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vin semnale din partea autorităţilor cum că „Viaţa liberă” incomodează. Câteva înalte feţe - plătite din impozite şi taxe strânse de la noi, toţi - au găsit de cuviinţă să le reproşeze unor ziarişti (mai mult sau mai puţin voalat) cum că nu-s „prietenoşi”. De parcă jurnaliştii ar trebui să fie căţeii de curte ai aleşilor şi nu dulăii de pază ai democraţiei… Bunăoară, faptul că am scris despre gravele erori (?) manageriale ale unor funcţionari public ...

Piţipoancele nu "ţin" Ziua Mediului

Miercuri, 05 Iunie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Astăzi, 5 iunie, este Ziua Mondială a Mediului. Pe la popoarele civilizate, iese lumea-n stradă, se bucură, cântă, reciclează, protestează. În România, 5 iunie este doar o dată oarecare din calendar. Sunt convins că dacă am merge pe stradă şi am întreba, la plezneală, 1000 de oameni, nu vom găsi mai mult de doi care să ştie ce şi cum. Sunt mai mari şansele să aflăm că e dezlegare la peşte sau că e ziua vreunei piţipoance, decât că e un mare eveniment, aflat sub giru ...
De câteva luni, lângă gardul dinspre Galaţi al combinatului siderurgic, s-a iscat un adevărat şantier. Utilaje grele, oameni, forfotă. La prima vedere, ai crede că se construieşte un obiectiv industrial important. Realitatea, însă, este cu totul alta: acolo operează – ilegal! – un grup de „investitori” în căutarea de fier vechi. Din ceea ce am aflat (evident, neoficial) proprietarul utilajelor ar fi un interlop local cunoscut publicului pentru că este „jupânul” trafic ...

Muzeul peştelui în pădure? Ce aberaţie!

Joi, 25 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ideea ca la Galaţi să fie înfiinţat un muzeul al pescuitului e de aplaudat. Fără îndoială, tradiţia ne obligă, pentru că - vrem, nu vrem - oriunde în ţara asta oamenii vor spune că Galaţiul înseamnă siderurgie şi peşte. E drept, ambele sunt pe cale de dispariţie, însă, la urma-urmelor, tocmai de aceea e nevoie mai abitir să aibă muzee. Altfel, cum ar mai putea urmaşii noştri să ştie ce au făcut înaintaşii lor? Dacă muzeul siderurgiei încă nu este în vederile n ...

De ce fug gălăţenii din Galaţi

Sâmbătă, 13 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Galaţiul are probleme grave. Oraşul a încetat să mai fie un spaţiu dezirabil pentru locuitorii lui. Economia e praf, infrastructura pare bombardată, şomajul este uriaş, respectul faţă de cetăţeni a ajuns o vorbă în vânt, totul se demolează, se fură… Prin urmare, gălăţenii de calitate pleacă, unul câte unul, către alte zări. În mod cât se poate de evident, străinătatea este ţinta preferată de cei care părăsesc acest areal însă, mai nou, sunt atractive şi oraş ...

Câteva soluţii pentru renaşterea Galaţiului

Marți, 02 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vrem, nu vrem, ceea ce se întâmplă zilnic în jurul nostru ne afectează profund calitatea vieţii. Un drum prost înseamnă doar pentru pictori o simplă imagine. Pentru ceilalţi înseamnă bani. Şi timp. Adică tot bani. În momentul în care omenirea a devenit conştientă că puterea speciei stă în exploatarea colectivă a valorilor individuale s-a inventat edilul. Cârmuitorul. Primarul. Niciun cârmuitor care nu a ţinut cont de voinţa şi interesele mulţimii n-a rezistat. Sabia e ...

Judecătorii au refuzat pactul cu diavolul

Miercuri, 16 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Scandalul legat de încercarea de revocare a unor magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stârnit o undă seismică foarte interesantă în interiorul justiţiei româneşti. Fără îndoială, sunt de analizat multe aspecte în această chestiune. Cel mai important lucru este, clar, viteza de reacţie a judecătorilor în faţa întregii mascarade cu substrat politic de la alegerea conducerii CSM. Spre plăcuta surpriză a tuturor, magistraţii de la Galaţi au fost printre ...
Pagina 3 din 5