Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Galați au efectuat, în primele șase luni ale acestui an, peste 400 de acțiuni la contribuabili gălățeni, persoane fizice și juridice. Au fost 231 de inspecții fiscale generale sau parțiale și 176 de controale inopinate sau încrucișate. Toate acestea s-au finalizat cu stabilirea unor obligații suplimentare de plată în valoare totală de 14,47 milioane de lei, din care cea mai mare parte - 12,86 milioane ...

Inspectorii fiscali, în patru școli gălățene

Luni, 30 Mai 2022 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați a desfășurat, în cursul lunii mai, lecții deschise cu 353 de elevi din patru unități de învățământ din județul Galați, în cadrul programului „Educație fiscală în școli”, reluat de ANAF după doi ani de pandemie. Lecțiile deschise au avut loc în colegiile ”Mihail Kogălniceanu”, ”Vasile Alecsandri” și ”Costache Negri”, precum și în Școala ”Grigore Hagiu” din orașul Tg. Bujor. Inspectorii au pre ...

Rezultatele pe februarie ale inspectorilor fiscali gălățeni

Miercuri, 23 Martie 2022 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați, au efectuat, în luna februarie, 28 de inspecții fiscale și 32 de controale inopinate și încrucișate, finalizate cu obligații suplimentare de plată stabilite în valoare totală de 2,39 milioane de lei. Cea mai mare parte dintre acestea, 2,27 milioane de lei, au fost stabilite la persoane juridice și 0,12 milioane de lei la contribuabili persoane fizice. Conform AJFP Galați, din totalul obliga ...
Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați au efectuat, în luna iunie 2021, aproape 80 de controale la contribuabili persoane juridice și fizice. Din acestea, 38 au fost inspecții fiscale, din care 26 la contribuabili persoane juridice și 12 la contribuabili persoane fizice, iar 40 au fost controale inopinate și controale încrucișate, din care 38 la persoane juridice și două la persoane fizice. În urma acestor acțiuni, au fost stabili ...