„Momentul în care istoria s-a oprit”. Regele Charles al III-lea, noul monarh al Marii Britanii
Vineri, 09 Septembrie 2022 17:10 | Publicat în EVENIMENT
Joi seară a murit, după șapte decenii pe tronul Marii Britanii, Regina Elisabeta a II-a. Avea 96 de ani. Charles al III-lea devine rege, iar Europa și lumea sunt schimbate pentru totdeauna. Viața reginei a fost una unică, omagiată acum în întreaga lume.Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit, joi, la reședința sa de la Castelul Balmoral, înconjurată de familie. Funeraliile de stat urmează să aibă loc în 10 zile, la Westminster Abbey, Londra.Lideri din întreaga lume, in ...
Dacă în ´92, liberalii lui Radu Câmpeanu îi propuneau în zadar Regelui să candideze la preşedinţie, astăzi, PNŢCD îi pretinde fostului monarh, "pentru ca dezamăgirea să nu se instaleze în sufletul românilor", să-l reintegreze pe ex-principele Nicolae, căruia suveranul i-a retras titlul de Principe al României şi locul în linia de succesiune la Coroana României.
Sigur, într-o vreme a scandalurilor de corupţie sau de imoralitate în care sunt antrenaţi demnitari, chiar ş ...