IN MEMORIAM | Interviu imaginar cu ziaristul și analistul Mihai Eminescu. „Un regim constituţional aplicat în asemenea condiţii e o iluzie”
Luni, 15 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în INTERVIURI
Poetul esenţial Mihai Eminescu, cel care ne-a „formatat” o limbă stabilă şi nestricată încă de tot în aproape un veac şi jumătate, este la fel de viu şi astăzi. Ce român nu a auzit de Eminescu? Etichetat în primul rând ca poet, acest brand naţional a fost, asumându-şi răspunderea de jurnalist (într-o vreme în care articolele erau, foarte comod, anonime, Eminescu le semna, uneori în contrast şi cu orientarea ziarului „Timpul”, al cărui redactor-şef, jurnalist şi ...
Căldura în sistem centralizat va deveni un LUX
Luni, 15 Ianuarie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Iarna aceasta ar putea fi ultima în care autorităţile locale vor mai subvenţiona căldura furnizată populaţiei în sistem centralizat. Dacă municipalitatea nu va reuşi, în 2018, să renunţe definitiv la termoficare, aşa cum şi-a propus, cei mai mulţi dintre gălăţenii care vor rămâne în sistem ar putea fi obligaţi să suporte costuri duble, ba chiar triple pentru gigacalorie.
O directivă a Uniunii Europene (UE) le interzice autorităţilor să mai subvenţioneze "la grămad ...
Un cititor ne sesizează: Programul de circulaţie al autobuzelor NU este respectat!
Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun, postate pe stâlpi de către reprezentanţii Transurb, dar şi pe noul site al operatorului (www.transurb-galati.com), tocmai pentru ca oamenii să fie informaţi cu privire la orele la care autobuzele şi troleibuzele ajung în staţii, nu este respectat de către unii dintre şoferii Transurb.
Un gălăţean care circulă frecvent pe traseele 27 şi 10 ne-a sesizat, nemulţumit, că şoferii acestor autobuze şi-au făcut un obic ...
Avem proiectant pentru amplasarea sculpturii „Omagiu lui Brâncuşi”
Duminică, 14 Ianuarie 2018 15:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Impozanta sculptură a cunoscutului artist german Ewerdt Hilgemann, dedicată lui Constantin Brâncuşi, care împlineşte 27 de ani de când zace abandonată în buruieni, pe Faleză, lângă Trecere Bac, ar putea fi expusă aşa cum merită. După achiziţii publice eşuate, Primăria municipiului Galaţi a reuşit, în sfârşit, să găsească un proiectant pentru soclul statuii, restaurarea şi punerea ei în valoare.
„Sculptura unui cunoscut artist german, abandonată de autorităţile ...
Valoarea ajutorului acordat în cazul decesului unei persoane asigurate în sistemul public de pensii sau al unui pensionar a crescut, de la 6 ianuarie 2018, de la 3.131 de lei la 4.162 de lei. În cazul decesului unui membru de familie al acestora, cuantumul ajutorului de deces este jumătate din această sumă, adică 2.081 de lei.
Tot de la începutul acestui an a crescut şi termenul de onorare a solicitării pentru acordarea acestui ajutor, de la o zi la cel mult trei zile, calculate din m ...
Omagiu lui Eminescu, în parcul cu același nume și la Teatrul Muzical
Luni, 15 Ianuarie 2018 01:00 | Publicat în EVENIMENT
Eveniment eminescian de suflet, în oraşul cu tei. „Ziua Culturii Naţionale”, datorate fabuloasei moşteniri eminesciene, va fi marcată la Galaţi, deja tradiţional, prin omagierea dăltuitorului limbii române, rămase, foarte puţin schimbate, de aproape un veac şi jumătate de la zidirea sa de către poetul emblematic, printr-o adunare populară, la statuia Poetului din Parcul Eminescu, sub genericul „Eminescu de-a pururi”, urmată de un spectacol omagial.
Astfel, luni, 15 ia ...
Mâna muzei lui Eminescu, furată din nou de hoţi (VIDEO)
Vineri, 12 Ianuarie 2018 00:01 | Publicat în JURIDIC
Se apropie ziua de 15 ianuarie, când, în Parcul Eminescu, se vor aduna toate oficialităţile oraşului pentru a-l comemora pe marele poet care a dat numele parcului. Până atunci, pregătirile din parcul situat chiar în centrul oraşului sunt în toi.
Angajaţii Ecosal curăţă bazinul năpădit de noroi şi frunze, iar artistul plastic Gheorghe Andreescu lucrează de zor la mâna muzei. A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, în ianuarie şi iunie, cineva să se ocupe de mâna muz ...
Guvernul a aprobat programul PRIMA CASĂ 2018. Modificări pentru achiziţia unei locuinţe
Joi, 11 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Plafonul alocat al garanţiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului "Prima casă" însumează 2 miliarde de lei, potrivit unei Hotărâri aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului. Actul normativ modifică şi completează Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă".
Principalele schimbări vizează reducerea marjei maxime de dobândă, de la 2,50 la sută la 2 la sută, în scopul uniformizării nivelul ...
Ce face CJ cu banii rămaşi necheltuiţi de anul trecut. La județ, 2017 s-a încheiat pe plus
Joi, 11 Ianuarie 2018 00:01 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În ciuda previziunilor sumbre generate de modificările operate de către Guvern la Codul fiscal, bugetul pentru 2018 al Consiliului Judeţean (CJ) se anunţă a fi mai generos decât anul trecut. Mai mult, CJ a încheiat anul 2017 pe plus, iar banii proveniţi din excedent sunt direcţionaţi către Dezvoltare.
„Consiliul Judeţean am putea spune că este un caz fericit, pentru că noi, anul trecut, la începutul anului, am luat din excedentul anului 2016 nouă milioane de lei pe care i-am ...
O familie din comuna Smulţi are mare nevoie de ajutor după ce casa şi întreaga agoniseală s-a făcut scrum, de Crăciun. Oamenii, trei adulţi, şi trei copii, au nevoie de orice, de la alimente de bază, la bani pentru a-şi putea construi o nouă casă.
Un dublu blestem a căzut teribil asupra familiei Lungi din Smulţi în cea de-a doua zi de Crăciun. Pierderea unui membru drag al familiei, bunica, a fost urmată de arderea din temelii a casei care rămăsese adăpost pentru cei doi p ...