Puțin peste 20 de noi cazuri confirmate, șase bolnavi retestați pozitiv și niciun decedat este bilanțul ultimelor 24 de ore, raportat de autoritățile gălățene privind evoluția pandemiei în județ. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 129 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 21 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 20. ...
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 351 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 81 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 20.886. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 11 persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate. Din nefericire, trei bolnavi au pierdut lupta cu boala pân ...
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 346 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 64 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 20.335. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 19 de persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate. Din nefericire, doi bolnav au pierdut lupta cu boala pân ...
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 174 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 27 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 19.965. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, opt persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate. Din fericire, niciun bolnav nu a mai pierdut lupta cu ...
Mii de gălățeni din zonele rurale sunt așteptați, până pe 30 aprilie, la testarea gratuită a sănătății plămânilor, pusă la dispoziție de caravana Screening TB a Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din București. Este vorba despre cel mai amplu proiect de depistare activă a tuberculozei realizat cu fonduri europene, anunță organizatorii. Sunt vizate 15 comune din județul Galați, unde în ultimii ani au fost înregistrate cele mai multe cazuri de tuberculoză ș ...

Timiş a rămas singurul judeţ „roşu”

Marți, 09 Februarie 2021 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, avertizează că în România nu se testează suficient împotriva COVID-19, iar asta "dă o impresie falsă de siguranţă". El susține că motivul pentru care Timiș a rămas singurul județ "roșu" din România este că se testează destul de mult. "Suntem un judeţ care este în scenariul roşu şi, din păcate, rata continuă să crească, marți, 9 februarie 2021, s-a ajuns la peste patru cazuri la mia de locuitori, la Timişoara. Şi numărul de dece ...

Galaţiul a depăşit pragul de 87.000 de testări

Duminică, 31 Ianuarie 2021 21:05 | Publicat în EVENIMENT
15 persoane vindecate și de două ori mai mulți gălățeni confirmaţi ca purtători ai noului coronavirus reprezintă bilanțul dat publicităţii duminică, 31 ianuarie 2021, de autoritățile sanitare gălățene. Potrivit datelor centralizate de Prefectură privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 252 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 37 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 18.8 ...

Galaţiul a depăşit pragul de 80.000 de testări

Vineri, 15 Ianuarie 2021 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
506 gălăţeni au fost testaţi pentru noul coronavirus în ultimele 24 de ore, în cazul a peste 130 dintre ei rezultatele fiind pozitive. Conform raportării făcute de autorităţile sanitare gălăţene, de miercuri până joi, au fost înregistrate 135 de noi cazuri de infectări, ceea ce a făcut ca totalul de infectări raportate de la începutul pandemiei să ajungă la 17.596. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 46 d ...

Galaţiul a depăşit pragul de 78.000 de testări COVID

Vineri, 08 Ianuarie 2021 17:35 | Publicat în EVENIMENT
Numai în ultimele 24 de ore, 704 gălăţeni au cerut să fie testaţi pentru noul coronavirus, în cazul a peste 150 dintre ei rezultatele fiind pozitive. Conform raportării făcute de autorităţile sanitare gălăţene, de joi până vineri, au fost înregistrate 152 de noi cazuri de infectări, ceea ce a făcut ca totalul de infectări raportate de la începutul pandemiei să ajungă la 16.893. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care ...

Spitalul de Boli Infecțioase face testări la cerere

Miercuri, 23 Decembrie 2020 09:15 | Publicat în SĂNĂTATE
Gălățenii care au nevoie de testare RT-PCR pentru depistarea SARS-CoV-2 au la dispoziție un nou laborator care efectuează astfel de teste. Este vorba despre laboratorul din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase "Sf. Cuv. Parascheva" Galați, unde eliberarea rezultatelor se face în maximum două zile lucrătoare, anunță conducerea spitalului. Programările pot fi făcute telefonic, la numărul 0751.055.012, de luni până vineri, între orele 10,00 și 14,00. Recoltarea probelor s ...
Pagina 1 din 3